Datoriile Spitalului CF Iași se ridică la 1,8 milioane de lei și, potrivit conducerii unității medicale, debitele ar data din 2008, când timp de 10 luni nu s-ar fi plătit taxele şi impozitele către Finanţe. Managerul Mihai Glod susţine că din 2012, când a venit interimar, datoria a fost reeşalonată şi de atunci spitalul achită lunar câte 30.000 de lei. In consecință, spune el, vina pentru proasta gestionare a banilor nu i-ar aparține.
„Nu este o datorie acumulată de mine, nu este o datorie care să mă greveze pe mine cu altceva decât plata celor 30.000 de lei, lunar şi iarăşi mă întreb de ce sunt eu obligat să plătesc greşelile altora,” a declarat Mihai Glod.
În 2008, când se presupune că s-a realizat stopajul la sursă, la conducerea spitalului se afla Traian Ghindaru. Acesta neagă însă că a lăsat datorii la spital: „Nu există, dar vă daţi seama că nu se poate să nu plătesc. Ştiţi cum era legislaţia şi erai obligat să faci lucrurile acestea pentru că îţi blocau conturile Finanţele deci nu se putea, era imposibil. Nu pot să spun cine le-a făcut, cum le-a făcut, cum s-a gestionat, eu nu pot să fac remarci din astea asupra celorlalţi colegi.”
Ca să-și pledeze nevinovăția, actualul manager al Spitalului CF Iaşi Mihai Glod, spune că va merge la Ministerul Sănătăţii cu documente doveditoare.
