• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-22 18:41:39
  • Sursa:
Mama lui Navalnii spune ca a vazut trupul fiului sau, dar acuza ca e amenintata: „Vor sa il ingroape in secret” Imagine

Mama opozantului rus Aleksei Navalnîi spune că a fost lăsată să vadă trupul neînsuflețit al fiului său, la morga spitalului din Salekhard, însă autoritățile ruse au amenințat-o și i-au cerut să fie de acord cu înmormântarea în secret a lui Navlanîi. „Vor să mă ducă la marginea unui cimitir, la un mormânt proaspăt și să îmi spună: uite, aici e îngropat Aleksei”, spune mama opozantului rus, mort într-o închisoare din Siberia.

Ludmila Navalnaia a publicat un mesaj video în care vorbește despre presiunile la care este supusă. Potrivit acesteia, chiar de față cu ea, anchetatorii și criminaliștii ar fi primit telefoane direct de la Kremlin sau din aparatul central de stat.

„Înregistrez acest video pentru că ei au început să mă amenințe. Privindu-mă în ochi, ei mă amenință: dacă nu sunt de acord cu înmormântarea secretă, ei vor face ceva cu trupul lui Aleksei. Unul dintre anchetatori mi-a spus direct: Timpul trece în defavoarea dumneavoastră, trupul se descompune”, spune aceasta.

Mama lui Aleksei Navlanîi spune că nu vrea „condiții speciale”: „Cer să îmi dați imediat corpul fiului meu”.

„Doar ce am ieșit din clădirea procuraturii Solehar. Aproape 24 de ore am stat acolo singură cu anchetatorii și criminaliștii. Avocatului i s-a permis să intre abia astăzi, după prânz. Ei m-au dus pe ascuns în morgă unde mi l-au arătat pe Aleksei.

Ei declară că știu cauza morții și că au gata toate documentele juridice și medicale pe care eu le-am văzut iar certificatul medical de deces l-am și semnat.

Conform legii, ei ar fi trebuit să îmi fi dat trupul lui Aleksei imediat, dar n-au făcut-o. În loc de asta, ei mă șantajează și îmi pun condiții unde și cum trebuie să fie înmormântat Aleksei.

Este ilegal, chiar de față cu mine ei au primit ordine, ori direct din Kremlin, ori din aparatul central.

Ei vor ca înmormântarea să fie în secret, fără să îmi iau adio. Ei vor să mă ducă la marginea unui cimitir, la un mormânt proaspăt și să îmi spună: uite, aici e îngropat Aleksei.

Eu nu sunt de acord cu asta. Eu vreau ca vouă, celor cărora le-a fost apropiat Aleksei, să aveți posibilitatea să vă luați adio de la el.

Eu înregistrez acest video pentru că ei au început să mă amenințe. Privindu-mă în ochi, ei mă amenință: dacă nu sunt de acord cu înmormântarea secretă, ei vor face ceva cu trupul lui Aleksei. Unul dintre anchetatori mi-a spus direct: Timpul trece în defavoarea dumneavoastră, trupul se descompune.

Nu vreau condiții speciale, vrea ca totul să fie făcut conform legii. Cer să îmi dați imediat corpul fiului meu”, a transmis, într-un mesaj video, Ludmila Navalnaia.

Citește și Putin l-a ridicat în grad pe unul dintre torționarii lui Aleksei Navalnîi. „O recompensă pentru tortură și crimă”

Planul Național de Combatere și Control al Cancerului este folosit de prea mult timp, după ce a devenit lege, pentru a teroriza pacienţii oncologici din România că nu mai există nicio şansă pentru ei, şi că acest plan este amânat şi nu va fi pus în aplicare.Declaraţiile politice iresponsabile din ultima perioadă nu fac decât şi mai mult rău bolnavilor care deja sunt în suferinţă.

Economie 2023-12-19 20:33:04

Pentru a doua oară într-o săptămână, liderul Coreei de Nord a apărut în public alături de fiica lui. S-a întâmplat la întâlnirea pe care a avut-o cu soldații implicați în cel mai recent test al Phenianului, cu o rachetă balistică. Ocazie cu care Kim Jong-un a susținut că țara lui își dorește să devină cea mai mare forță nucleară din lume.

Economie 2022-11-27 09:26:07

Ducesa de Sussex a primit amenințări „dezgustătoare și foarte reale” în timp ce locuia în Marea Britanie, a spus fostul comisar adjunct al poliției metropolitane Neil Basu, citat de BBC.

Economie 2022-11-30 13:21:50

Şase state din Europa de Est, inclusiv România, au cerut Comisiei Europene să adopte măsuri, inclusiv despăgubiri pentru fermieri, în contextul în care există o supraofertă de cereale creată de importurile ieftine din Ucraina, care a redus cererea pentru produsele locale, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Economie 2023-01-31 15:37:21

„Acum, când introducem euro, ei cresc prețurile și încearcă să înșele cetățenii croați. Asta nu va funcționa pentru ei" a declarat ministrul Economiei croat, Davor Filipović. El a avut recent o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor comerciale și directorii celor mai mari lanțuri de retail din Croația, după ce s-a observat o creștere nejustificată a prețurilor de la introducerea oficială a monedei euro, scrie HRT.

Economie 2023-01-04 09:18:02

Două fetiţe care au căzut într-o baltă din apropierea râului Târnava, în judeţul Mureş, şi care au fost scoase în stare gravă au murit la spital, informează news.ro. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Economie 2025-02-13 10:27:26

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat marţi că a vorbit prin telefon cu Paul Whelan, un fost puşcaş marin închis de cinci ani în Rusia pentru spionaj, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Economie 2024-02-13 22:18:14

Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus, ţară aliată Rusiei şi aflată în relaţii extrem de tensionate cu Polonia, provocând stupoare printre autorităţile de la Varşovia.

Economie 2024-05-06 20:23:04