• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-17 15:36:36
  • Sursa:
Mama lui Navalnii a ajuns la inchisoarea din Siberia dar trupul lui este de negasit. Morga sustine ca nu l-a primit Imagine

Trupul neînsuflețit al opozantului rus Alexey Navalny ar trebui să fie predat familiei sale „imediat”, a declarat sâmbătă purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmiș, adăugând că mama sa a fost notificată oficial de moartea sa. Liudmila Navalnaia a sosit sâmbătă la închisoarea din regiunea arctică unde fiul ei a murit subit vineri. Însă trupul disidentului nu se află la morga din Salehard, potrivit BBC Rusia și Reuters.

Avocatul și mama lui Aleksei Navalnîi au ajuns la morga Salehard, însă era închisă. La telefon, morga a spus că nu au cadavrul lui Navalnîi. Acest lucru a fost relatat de Kira Yarmiș (inclusă în registrul „agenților străini”).

„Aleksei Navalnîi a fost asasinat. Moartea sa a avut loc pe 16 februarie la ora locală 14:17, conform mesajului oficial către mama lui Aleksei”, a declarat Yarmiș într-o postare pe rețelele sociale, transmite CNN.

„Un angajat al coloniei a declarat că trupul lui Navalnîi se află acum în Salehard. Acesta a fost ridicat de către anchetatorii de la IC [Comitetul de Investigații]. Acum ei efectuează «investigații» cu el”, a spus aceasta.

„Cerem ca trupul lui Aleksei Navalnîi să fie predat imediat familiei sale”, a declarat Yarmiș.

Moartea lui Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a fost anunțată vineri de serviciul penitenciar rus, dar comentariile lui Yarmiș marchează prima confirmare din partea echipei sale.

În același timp, o sursă a publicației Novaia Gazeta din colonia penală nr. 3, unde Navalnîi a fost recent deținut, consideră că efectuarea unei autopsii în Harp sau Salehard ar putea demonstra că autoritățile penitenciare au ceva de ascuns, potrivit Agora.md.

„Morga de aici (din așezarea Harp) este mică, nu există un frigider și, prin urmare, cadavrul nu poate fi depozitat pentru o perioadă lungă de timp. Cel mai probabil, corpul va fi dus la Salehard, unde există un crematoriu”, susține sursa.

La biroul de expertiză medico-legală din Salehard nu este cadavrul lui Navalnîi, scrie Astra.

Potrivit Radio Liberty, Liudmila Navalnaia a zburat sâmbătă dimineaţă de la Moscova către oraşul Salehard, din districtul autonom Iamalo-Neneţ. Ulterior, mama opozantului s-a deplasat cu maşina în oraşul Harp, unde se află închisoarea IK-3, în care fiul ei a fost transferat în decembrie anul trecut, conform Agerpres.

Liudmila Navalnaia, care a declarat că nu vrea să primească condoleanţe, se întâlnise cu fiul ei în acelaşi loc la 12 februarie.

„Era sănătos şi fericit că trăieşte”, a scris vineri mama politicianului pe Facebook.

Mama opozantului rus era însoţită de avocatul lui Aleksei Navalnîi.

Echipa lui Navalnîi a anunţat cu o zi înainte că avocatul şi rudele opozantului rus urmau să se deplaseze sâmbătă la Harp pentru a identifica cadavrul, pentru a afla detalii despre circumstanţele morţii sale şi pentru a afla rezultatele autopsiei.

Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a murit subit vineri în închisoarea „Polar Wolf”, potrivit serviciilor penitenciarelor ruse.

Opoziţia şi presa independentă rusă, precum şi ministerele de externe occidentale l-au acuzat la unison pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ordonat asasinarea lui Navalnîi, inamicul numărul unu al Kremlinului timp de 15 ani.

Navalnîi, care ispăşea o pedeapsă de aproape 30 de ani de închisoare, a fost transferat într-o închisoare arctică în decembrie trecut, după ce a anunţat începerea unei campanii împotriva realegerii lui Putin la scrutinul prezidenţial din martie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat acuzaţiile aduse de Occident drept „inacceptabile” înainte ca rezultatele autopsiei să fie cunoscute.

Mai multe fragmente de dronă rusească de tip Geran 2 au fost găsite, marţi, 24 septembrie,  în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, în judeţul Tulcea, a anunțat MApN, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Economie 2024-09-24 19:44:29

Parlamentarii ruși au dat marți primul vot de aprobare a două proiecte de lege care ar autoriza guvernul să oblige companiile să furnizeze armatei bunuri, iar angajați din unele sectoare să fie obligați să lucreze ore suplimentare pentru a sprijini invadarea Ucrainei de către Rusia, potrivit Reuters.

Economie 2022-07-05 15:20:48

Jeremy Renner a suferit "un traumatism toracic contondent şi leziuni ortopedice" după ce a suferit un accident acasă, în timp ce dădea zăpada la o parte folosind un plug de zăpadă. Actorul din "Hawkeye" a avut nevoie până acum de două intervenţii chirurgicale, scrie CNN.

Economie 2023-01-03 08:03:54

Știrea demisiei preşedintelui Klaus Iohannis a fost preluată rapid şi de presa internaţională, care subliniază contextul politic complicat în care are ea loc.

Economie 2025-02-10 16:13:09

31 de persoane au fost ucise și peste 150 rănite după ce trupele israeliene au deschis duminică focul în apropierea unui centru de distribuție a ajutoarelor în Gaza, au declarat surse medicale ale Hamas, citate de BBC.

Economie 2025-06-01 20:49:47

Președintele american Joe Biden i-a mulțumit cancelarului german Olaf Scholz pentru oferta Germaniei de a trimite tancuri Leopard 2 Ucrainei, după ce șeful de la Casa Albă a anunțat oficial că SUA vor transporta în următoarele luni un batalion întreg de tancuri Abrams Kievului. Cele două tipuri de vehicule blindate sunt considerate unele dintre cele mai performante tancuri din lume. Biden a spus de asemenea că acestea nu sunt o „amenințare ofensivă” la adresa Rusiei.

Economie 2023-01-25 20:21:50

Furtuni geomagnetice provocate de erupţii solare sunt aşteptate să lovească Pământul în acest weekend şi ar putea afecta comunicaţiile radio în anumite zone, a raportat sâmbătă Centrul de prognoză meteo spaţială din Statele Unite, informează DPA.

Economie 2023-12-16 15:09:32

Camionagiii slovaci vor relua blocarea parţială a singurei treceri rutiere de mărfuri a ţării cu Ucraina, luni, la ora 15.00 (14.00 GMT), a anunţat o asociaţie de transportatori, citată de Reuters.

Economie 2023-12-11 14:22:06