13 decembrie, ziua în care fratele meu, Mihnea Constantinescu, ar fi împlinit 62 de ani, am recitit o simplă pagină de agendă, dar cu cele mai iubite și memorabile cuvinte pe care le-am parcurs vreodată – un text despre mama, scris de Mihnea. La doar 22 de ani, rândurile puse de Mihnea pe hârtie nu sunt doar un omagiu adus mamei, coloana vertebrală a existenței noastre, ci și o amintire vie a unei legături atemporale și indestructibile.

În cea mai frumoasă zi de decembrie, Mihnea încă mă învață despre iubire, dăruire și recunoștință printr-o pagină de agendă – o imagine emoționantă a relației lui cu mama, dar și o perspectivă asupra propriilor sale valori și aspirații. Un om pentru care legăturile de familie, dragostea și recunoștința au fost stâlpii centrali ai vieții lui.

Am vrut să împărtășesc cuvintele lui și cu voi, cei care l-ați cunoscut, apreciat, respectat și iubit. Îmi doresc ca în memoria lui Mihnea, să păstrăm vii aceste lecții de viață și să le transmitem mai departe, ca un ecou al unei iubiri fără granițe sau timp.

„În curând va sosi luna zodiei mele norocoase. Poate atunci nu-mi va mai trebui noroc: semnele de aer ce-mi susțin semnul de foc al vieții mele. Mă tem să dezvălui acestor pagini ceea ce acum îmi trece prin minte. Am nevoie de cuvinte la fel de mult pe cât îmi este de prisos viața însăși.

S-au scurs zilele îmbelșugate ale unei copilării fără griji, s-au evaporat zilele de comoditate. Trebuie să mă culeg, să accept și mai puțin. Îmi revine datoria de a răsplăti, cu orice preț, pe toți cei dragi care m-au ocrotit și vegheat atât de mult. Zi de zi, cresc și mai mult. Este datoria mea să le aduc bucuria pe care, sunt sigur, o așteaptă cu nerăbdare.

Mama e mereu în gândurile mele. Vreau să-i spun cât de mult o iubesc. Cel mai frumos dar pe care i-l pot oferi este mulțumirea mea constantă pentru că m-a călăuzit în această lume. Pentru că mi-a dăruit viață, din propria ei viață. Pentru toate sacrificiile și gesturile de iubire necondiționată. Mama a fost și va fi întotdeauna îngerul copilăriei mele, lumina ce m-a ghidat. În brațele ei simt căldura, bunătatea și iubirea pură, cea pe care numai o mamă o poate oferi. Ea a fost alături de mine la fiecare reușită și eșec, vibrând de energie și tinerețe, făcându-mă să mă întreb, uneori, cine dintre noi este cu adevărat mai în vârstă. Ea este scutul și sprijinul familiei noastre.

Să mă ajute Dumnezeu să-mi împlinesc destinul, să duc la capăt misiunea pe care mi-am asumat-o: să aduc bucurie în ochii celor dragi. După aceea, îmi voi găsi liniștea. 

23 octombrie 1984.”

__

Mihnea Constantinescu, o personalitate marcantă a României, născut în 1961, a avut o carieră remarcabilă, ocupând poziții importante pe scena diplomatică și academică a României.

Mihnea Constantinescu a fost un susținător fervent al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, a fost ambasador cu însărcinări speciale și reprezentant special al Guvernului României pe probleme de securitate energetică. A ocupat roluri importante în diverse guverne, inclusiv ca director al Cancelariei Prim-ministrului României și consilier de stat. A fost cadru didactic la Universitatea Politehnică din București, în domeniul ingineriei nucleare, specializare în care a obținut și doctoratul. Un diplomat desăvârșit și un susținător puternic al Parteneriatului Strategic între SUA și România, a lăsat o amprentă semnificativă în societatea românească. 

Mihnea Constantinescu a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, într-un spital din Nisa. Moartea sa a reprezentat o pierdere majoră pentru România, lăsând în urmă o contribuție excepțională în diplomație și educație.