• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-16 17:33:26
  • Sursa:
Mama lui Aleksei Navalnii si-a vazut ultima oara fiul in urma cu 4 zile. „Nu vreau sa aud niciun fel de condoleante” Imagine

Liudmila, mama lui Aleksei Navalnîi a declarat că fiul său „era în viață, sănătos și fericit” atunci când l-a văzut pe acesta ultima oară, în data de 12 februarie, informează publicația rusă Novaia Gazeta, preluată de BBC.

„Nu vreau să aud niciun fel de condoleanțe”, a scris mama lui Navalnîi, într-o postare publicată pe Facebook.

Liderul încarcerat al opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi a murit, a anunțat penitenciarul în care era închis disidentul rus, vineri. Într-un comunicat publicat pe site-ul său, Serviciul Penitenciar Federal al regiunii Iamalo-Neneția a scris că Navalnîi „s-a simțit rău” după o plimbare, vineri, și „aproape imediat și-a pierdut cunoștința”.

Dmitri Peskov a anunțat că Vladimir Putin a fost informat de moartea opozantului.

Aleksei Navalnîi avea doar 47 de ani. „După o plimbare în districtul autonom Iamalo-Neneția, Navalnîi s-a simțit rău și aproape imediat și-a pierdut cunoștința. Conform autorităților penitenciarului, au fost chemați medicii dar aceștia nu au putut să-l mai resusciteze pe Navalnîi.

Ultimul mesaj postat de Navalnîi a fost publicat pe contul său de X/Twitter în data de 14 februarie, când opozantul lui Putin anunța că tocmai fusese trimis pentru încă 15 zile în carceră, a patra oară în mai puțin de două luni.