• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-29 13:40:22
  • Sursa:
Mama gemenilor care au murit dupa ce au cazut de la etajul 10 a fost condamnata cu suspendare Imagine

Mama gemenilor care au murit în luna august a anului trecut după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești a fost condamnată, joi, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Decizia nu este definitivă. 

Conform hotărârii postate pe portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Ploieşti a condamnat-o pe Vizu Andreea Violeta la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de cinci ani.

De asemenea, instanţa interzice inculpatei exercitarea mai multor drepturi, inclusiv cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, părinteşti şi de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 5 ani.

Totodată, impune condamnatei să frecventeze trei programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Judecătoria menţine măsura obligării la tratament medical cu privire la Vizu Andreea Violeta până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Anterior, Judecătoria Ploieşti a admis o acţiune introdusă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova care a solicitat în instanţă decăderea din drepturile părinteşti a femeii care mai are un băieţel în vârstă de circa şase ani.

Astfel, instanţa a dispus decăderea în totalitate din exerciţiul drepturilor părinteşti, iar drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de minor şi bunurile sale se vor exercita de către tatăl copilului.

"La data de 18 august 2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11 august 2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora", a transmis, într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, citat de Agerpres.

Cei doi copii gemeni au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din municipiul Ploieşti în seara zilei de 11 august 2021. Ei au căzut pe trotuar şi, deşi paramedicii au încercat să-i resusciteze, au decedat.

Primele informaţii indicau că, în momentul producerii accidentului, mama copiilor se afla în altă cameră. 

Comisia de Concurenţă din Grecia a amendat cu 41,7 milioane de euro cinci bănci elene, inclusiv patru de importanţă sistemică, şi Asociaţia bancară elenă pentru practici concertate în sistemele interbancare, serviciile de plăţi şi cele de tranzacţii electronice, informează publicaţia Ekathimerini.

Economie 2023-12-22 21:38:31

Două clădiri istorice din Constanța, Biserica Greacă și Teatrul de Copii, sunt în pericol, din cauza falezei care se prăbușește. Deși distanța dintre ele și o râpă imensă este de doar câțiva centimetri, autoritățile încă nu se înțeleg pentru rezolvarea urgentă a situației. „A început să se vadă dedesubt. Erodarea continua zi de zi”, constată cu amărăciune localnicii.

Economie 2025-01-23 12:32:37

Premierul Nicolae Ciucă l-a primit, marţi, la Palatul Victoria, cu onoruri militare, pe prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, aflat în vizită oficială în România.

Economie 2023-03-28 12:34:09

Cinci urmăriţi internaţional au fost aduşi în ţară de poliţişti în ultimele 24 de ore. Poliţia Română anunţă că aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Economie 2024-07-17 11:34:43

Administrația Biden a primit un raport întocmit de serviciile de informații ale unei țări europene, conform căruia Ucraina avea în plan să atace gazoductele Nord Stream, cu trei luni înainte ca niște explozii subacvatice să distrugă o porțiune a conductelor prin care gazul rusesc era transportat în Germania, potrivit Washington Post.

Economie 2023-06-07 14:50:51

În luna iunie 2025, salariații din România vor beneficia de trei zile libere legale, conform prevederilor Codului Muncii și calendarului oficial al sărbătorilor naționale. Iată care sunt acestea și cum se încadrează în săptămână.

Economie 2025-05-17 08:00:31

Micul Jack Russell Terrier care a supraviețuit în munții din Colorado mai bine de 10 săptămâni, păzindu-și stăpânul care a murit de hipotermie, a pierdut jumătate din greutatea corpului în această perioadă, fiind și el în pericol de moarte atunci când a fost găsit.

Economie 2023-11-16 11:54:57

Rezultatele finale la Bacalaureat 2022, după contestații, au fost publicate vineri, 1 iulie, pe bacalaureat.edu.ro. Rezultatele la BAC 2022, pe județe, le găsiți și pe Digi24.ro. Primele rezultate la Bacalaureat au fost anunțate pe 27 iunie, zi în care au fost depuse și contestațiile. Anul acesta, 49.091 de contestații au fost depuse de candidații de la Bac 2022, cu 6.889 mai puține decât anul trecut.

Economie 2022-07-01 11:27:13