• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-11-24 11:06:58
  • Sursa:
Malala Yousafzai, pledoarie pentru educatie: Sunt copii care nu vor iPhone sau ciocolata, ci doar o carte si un creion Imagine

 

„Există sărăcie, lipsa libertății, teamă și terorism, dar există și speranță, pentru că ne aflăm cu toții reuniți aici pentru a ajuta acești copii, pentru a vorbi în numele lor, pentru a acționa”, a spus ea în plen.

Malala Yousafzai a spus că puterea țării sale nu trebuie măsurată în funcție de armata sa, ci în funcție de numărul de oameni educați. A cerut mai mult ajutor pentru copiii care nu beneficiază de educație: „Acești copii nu își doresc iPhone, X-box, Playstation sau ciocolată. Nu vor decât o carte și un creion”.

Ceremonia de anul acesta a coincis cu a 25-a aniversare a Premiului Saharov, oferit de Parlamentul European în fiecare an oamenilor excepționali care luptă împotriva intoleranței și opresiunii.

22 de foști laureați au participat la eveniment. Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a cerut aplauze pentru aceștia, spunând: „Ne gândim la ceilalți laureați care încă sunt privați de libertate, la cei care ne-au părăsit – aplauzele sunt și pentru ei, nu i-am uitat nici pe ei, nici lupta lor”.