Urmează apoi una dintre cele mai delicate etape. Realizarea broderiei. Pentru un singur veşmânt se folosesc peste 1.000 de metri de aţă aurită, adusă din Grecia. Cel mai mult se munceşte la icoană. „Icoana toată durează mai mult. Cam 4 - 5 zile, până o desenzi, până pui chipul, faţa, veşmintele şi apoi vine decupată şi pusă pe pernuţă,” spune maica Nectaria.
De coaserea veşmântului şi de finisat se ocupă apoi alte două măicuțe, mai ca Teodosia și maica Simiona.
Comenzi pentru veşminte poate face orice persoană. Prețurile pornesc de la 1.000 de lei petru cele mai simple și ajung până la 5.000 de lei pentru cele care necesită broderii speciale. Dupa ziua de hram, straiele cu care va fi înveșmântată Sfânta Parascheva vor fi împărțile bisericilor.
