• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-22 12:53:21
  • Sursa:
Maia Sandu va dona premiul de 30.000 de euro de la Timisoara Imagine

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a declarat că premiul de 30.000 de euro de la Timișoara va fi donat unei organizații caritabile. „Nu există o problemă de legalitate”, a spus Maia Sandu, scrie Unimedia.

Ea a spus că este un premiu oferit pentru Valori Europene și că membrii juriului sunt oameni respectabili, pe care și ea îi respectă, acesta fiind motivul pentru care a acceptat premiul.

Maia Sandu a subliniat că banii sunt încă la Timișoara. 

„Există un răspuns dat de CNA, care spune că este permis de lege să se accepte un premiu. Nu suntem primii, nici ultimii. Nu este primul premiu pe care îl primesc. A mai fost un premiu acum doi ani, oferit de o organizație din Norvegia, și acel premiu a fost donat. Nu există o problemă de legalitate. Nu este un lucru ilegal”, a declarat Maia Sandu.

„Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) de la Chişinău a transmis, în 23 ianuarie, că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, poate să primească premiul de 30.000 euro oferit recent de municipiul Timişoara, întrucât termenul de „premiu” nu se regăseşte în lista termenilor care se circumscriu noţiunii de „cadou”. Precizările vin după ce Preşedinţia Republicii Moldova a cerut lămuriri în acest sens, ca urmare a apariţiei unor polemici pe această temă.

Maia Sandu a primit la 13 ianuarie premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, care este însoţit de suma de 30.000 euro. Premiul a deranjat la Moscova, unde purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a comentat pe larg pe această temă, în briefingul său din 17 ianuarie, cu acuzaţii la adresa Maiei Sandu, care ar facilita „colonizarea” Moldovei de către România.

În aceeaşi zi, deputata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS, aflat la guvernare) Olesea Stamate, preşedintă a Comisiei juridice, numiri şi imunităţi din Parlamentul de la Chişinău, a declarat la o emisiune TV că legislaţia nu permite ca şefa statului să accepte un astfel de premiu.

A doua zi, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei, Irina Gotisan-Sotnic, a anunţat că administraţia prezidenţială s-a adresat Centrului Naţional Anticorupţie solicitând clarificări cu privire la premiul de 30 000 euro. Aceasta a adăugat că, din punctul de vedere al instituţiei, astfel de premii nu reprezintă un cadou.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat şi el la criticile apărute în spaţiul public faţă de premiul oferit Maiei Sandu. Într-o postare publicată pe Facebook, Fritz a precizat că suma de 30 000 de euro nu a fost încă virată şi că atacurile venite din partea Rusiei demonstrează că a fost o decizie bună ca preşedinta Republicii Moldova să fie prima laureată al acestui premiu nou instituit. 

Guvernul cubanez spune că ridicarea de către administrația Biden a unei serii de restricții împotriva sa este „este un mic pas în direcția bună” dar că „nici obiectivele, nici principalele instrumente ale politicii SUA împotriva Cubei, care este un eşec, nu se schimbă”.

Economie 2022-05-17 10:19:34

Pentru alcătuirea topului celor mai de încredere produse pentru copii, revistele Forbes România și Forbes Kids împreună cu compania D&D Research, au realizat o amplă cercetare a opiniei mamelor la nivelul întregii țări. Eșantionul este unul reprezentativ pentru spectrul național, cuprinde aproximativ 1.000 de mame, cu domiciliul în orașe cu peste 100.000 de locuitori (20 de orașe) și care au cel puțin un copil cu vârsta până în 5 ani. Mamelor li s-a cerut să precizeze ce apă minerală plată cumpără pentru copiii lor, să numească marca de apă în care au încredere, care este cea mai sigură, și să denumească brandul de apă cu cel mai înalt nivel de calitate. Aquatique a obținut cel mai mare punctaj la toate aceste criterii, obținând prima poziție la ambele categorii de apă “apă minerală plată pentru copii” și “apă minerală plată pentru sugari”.

Economie 2023-11-30 13:06:55

Votul de astăzi dovedeşte că extrema dreaptă din Parlamentul European nu are de fapt niciun fel de influenţă şi acele scandaluri provocate în timpul şedinţei au generat acest vot consistent pentru Ursula von der Leyen, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu (S&D), după ce Parlamentul European a votat în favoarea propunerii ca politiciana germană să fie preşedintele Comisiei Europene pentru încă un mandat de cinci ani.

Economie 2024-07-18 17:12:15

Ministerul Sănătăţii al Hamas a publicat joi o listă nominală cu aproximativ 7.000 de palestinieni ucişi în enclava palestiniană de la începutul războiului cu Israelul, după ce Washingtonul a anunţat că „nu are încredere” în bilanţurile sale, scrie News.ro.

Economie 2023-10-26 23:10:18

În timp ce Israelul continuă să lovească Fâșia Gaza cu rachete, imaginile din satelit au dezvăluit amploarea pagubelor. Aprovizionarea cu alimente și apă se diminuează în Gaza, în urma blocadei impuse de Israel ca represalii la atacul Hamas din weekend. Ultima sa centrală electrică a rămas fără combustibil, transmite Sky News.

Economie 2023-10-13 10:18:37

Prețul motorinei s-a redus din nou, în timp ce prețul benzinei a înregistrat creștere după creștere în ultimele luni, iar astfel cele două tipuri de carburanți au ajuns la un nivel extrem de apropiat, după ce, anul trecut, șoferii români s-au confruntat cu o diferență care n-a mai fost întâlnită de cel puțin 10 ani. 

Economie 2023-04-21 15:18:08

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost reţinut de poliţiştii timişoreni, pentru 24 de ore, pentru infracţiuni rutiere comise în municipiul Timişoara, în urma unui accident pe care l-a provocat sâmbătă seara şi care s-a soldat cu pagube materiale, a informat, duminică după amiaza, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Economie 2022-10-30 17:26:34

Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a declarat că Beijingul se angajează să nu vândă arme Rusiei sau Ucrainei și că va reglementa exporturile în privința echipamentelor civile care pot fi adaptate pentru uz militar, scrie The Guardian.

Economie 2023-04-14 12:35:35