• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-25 09:05:54
  • Sursa:
Mai multi soldati ucraineni s-au impuscat intre ei intr-o unitate militara din Harkov: 3 morti si 4 raniti Imagine

Un schimb de focuri între mai mulți soldaţi ucraineni staţionaţi în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei s-a soldat cu trei morţi şi patru răniţi grav, a anunţat miercuri o divizie a armatei ucrainene.

Soldaţii au folosit arme de foc în una dintre unităţi.

„Trei soldaţi au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi”, a precizat divizia Khortytsia, scrie AFP, potrivit News.ro.

Cei din urmă au suferit răni „grave”, iar forţele de ordine se află la faţa locului, a precizat aceeaşi sursă.

„Conducerea ia toate măsurile necesare pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente în viitor”, a adăugat aceasta.

Circumstanţele incidentului nu au fost încă clare, iar armata nu a precizat cine este responsabil, spunând doar că armele au fost folosite din motive „personale” şi nu militare.

Violenţa în rândul personalului militar în serviciu este un subiect sensibil în Ucraina, dar împuşcăturile sunt rare.

În ianuarie 2022, cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă, un recrutat al Gărzii Naţionale Ucrainene în vârstă de 21 de ani a ucis patru soldaţi şi un civil cu o puşcă de asalt într-o fabrică aerospaţială.

În mai 2024, un soldat rus în vârstă de 57 de ani, recrutat dintr-o colonie penală, ar fi împuşcat mortal şase dintre camarazii săi în regiunea Doneţk din est.

Casa Albă consideră că moartea unei femei iraniene în vârstă de 22 de ani Mahsa Amini, după arestarea acesteia, este "de neiertat", a declarat vineri Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, relatează AFP.

Economie 2022-09-17 09:30:07

Preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko a spus vineri că i-a avertizat pe şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, şi pe mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, să fie atenţi la posibile ameninţări la adresa vieţii lor şi a insistat că luptătorii Wagner vor rămâne în Belarus, relatează News.ro.

Economie 2023-08-25 19:17:30

La următorul summit NATO de la Haga, din această vară, se va discuta despre creşterea cheltuielilor pentru apărare la 3-3,5% din PIB, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Ionela Ciolan, expertă în politica de securitate a UE la Centrul Wilfried Martens pentru Studii Europene.

Economie 2025-02-11 17:36:39

Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff din Capitală, cu ocazia desfăşurării unui eveniment intitulat „UNO”, care constă în concerte şi spectacole pentru copii, dar şi montarea unor ateliere handmade.

Economie 2024-05-31 17:49:36

Nicușor Dan a spus luni seara, la Digi24, că lupta la alegerile locale se va da între el și candidatul PSD, respectiv între candidatul dreptei și cel al social-democraților. Actualul primar general este de părere că Piedone se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. 

Economie 2024-03-11 22:06:22

Un elev de 17 ani, care învaţă la un liceu din Deva, a fost prins cu droguri asupra lui în timp ce se afla în Macedonia de Nord, alături de alţi tineri, în cadrul unui program Erasmus, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara declanşând o anchetă în acest caz.

Economie 2023-03-22 12:45:55

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, marţi, o convorbire telefonică în sistem videoconferinţă cu secretarul apărării al SUA, Lloyd Austin, discuţiile vizând situaţia de securitate de la Marea Neagră, informează Agerpres.

Economie 2022-11-30 11:13:55

„Nu există probleme în spitale”, dă asigurări ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. În contextul cazurilor tot mai numeroase de gripă şi alte infecţii virale respiratorii, ministrul a declarat miercuri, în timpul unei conferințe de presă, că secţiile destinate pacienţilor cu această patologie sunt ocupate în proporţie de câteva procente.

Economie 2023-01-11 16:58:19