Pe Constantin Iordache l-am întâlnit pe holul Centrului de Transfuzii, în timp ce aştepta să-i vină rândul să doneze. Bărbatul este şomer, iar bonurile de masă pe care le primeşte sunt mai mult decât binevenite.
Constantin Iordache, donator: "Am venit să donez sânge din cauza banilor, lipsa banilor. Ce vă veţi cumpăra din cele 6 bonuri? De-ale mâncării. Un pic de carne, cum e acum de Crăciun, un pic de cartofi. Asta e."
"Ar fi o dată bonificaţie care ştim că este dublă. Sunt bonurile de masă, sunt liberele de la muncă. De Crăciun o să luăm strictul necesar în casă, o sticlă de ulei, un pachet de zahăr, de făină" a spus un donator.
Mulţi dintre cei care aşteptau la rând sunt clienţi fideli, care vin, periodic, să doneze. Pe lângă tichetele de masă, oamenii mai primesc o zi liberă de la serviciu, un set de analize gratuite şi 50% reducere la transportul în comun pentru o lună.
"Eu donez din trei în trei luni. Uitaţi carnetul. Sunteţi client vechi? Vechi tare. Am 42 de donări" a spus un alt donator.
Camelia Stoichicescu, director Centrul de Transfuzii Galaţi: "De la o medie de 60 -70 sunt peste o sută de câteva zile. Care ar fi cauza? Cred că spiritul sărbătorilor. Întotdeauna la noi la Centru s-a constatat o creştere a numărului de donatori în perioada sărbătorilor."
Persoanele care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani, să aibă o stare de sănătate bună, să nu aibă boli cardiace sau boli transmisibile.
Reporter: Cornelia MaziluOperator: Bogdan Cazacu
