• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-07 15:42:11
  • Sursa:
Mai multi cetateni straini, inclusiv un diplomat britanic de rang inalt, ar fi fost retinuti in Iran. Londra neaga informatia Imagine

Gărzile Revoluţionare, trupele care apără regimul islamic din Iran, au reţinut mai mulţi cetăţeni străini, inclusiv pe numărul doi al ambasadei Marii Britanii la Teheran, pentru presupuse acte de spionaj, a informat miercuri televiziunea iraniană de stat. Printre acuzațiile aduse se numără „prelevarea de probe de sol în zone restricţionate”, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Londra a dezmințit însă informația privind arestarea diplomatului său.

„Aceşti spioni prelevau mostre de pământ în deşertul central al Iranului, unde s-au desfăşurat exerciţiile cu rachete aerospaţiale ale Gărzilor Revoluţionare”, conform sursei citate. Postul de televiziune, care prezintă și imagini, nu a precizat dacă persoanele reţinute continuă să se afle în arest. 

În imagini apar diplomatul britanic Giles Whitaker şi familia sa, undeva în centrul Iranului, iar diplomatul britanic pare să ia mostre de sol în apropierea unei zone în care avea loc un test de rachetă.

„Whitaker a fost dat afară (din zonă), după ce şi-a cerut scuze”, afirmă reportajul televiziunii iraniene de stat.

Ministerul britanic de Externe a negat însă arestarea diplomatului britanic în Iran. „Informaţiile din presă despre arestarea unui diplomat în Iran sunt complet false”, a spus un purtător de cuvânt al ministerului de la Londra, citat de AFP.

Una din persoanele reţinute a fost identificată de televiziunea de stat ca fiind soţul ataşatului cultural al Austriei în Iran.

De asemenea, a fost difuzată fotografia unui al treilea cetăţean străin, identificat ca Maciej Walczak, un profesor universitar din Polonia despre care se afirmă că se afla în vizită ca turist. Reportajul a prezentat imagini în care, aparent, Maciej Walczak şi trei colegi colectau mostre de pământ într-o altă zonă, după ce au vizitat Iranul în cadrul unui program de schimburi ştiinţifice. Postul de televiziune a afirmat că activităţile acestora a coincis, de asemenea, cu testarea unei rachete în provincia Kerman din sudul Iranului.

Gărzile Revoluţionare au arestat zeci de cetăţeni cu dublă cetăţenie şi străini în ultimii ani, în mare parte sub acuzaţii de spionaj sau legate de securitate.

Organizaţiile pentru protecţia drepturilor omului au acuzat Iranul că încearcă să obţină concesii din partea altor ţări prin arestări sub astfel de acuzaţii, care ar putea fi fabricate.

Mulți ucraineni privesc cu suspiciune ori de câte ori se vorbește despre „negocieri” - acest cuvânt a fost închis într-un sertar și uitat în lunga perioadă de rezistență și lupte crâncene purtate împotriva forțelor invadatoare din Rusia. Dar, la doi ani și jumătate de la izbucnirea războiului, se vorbește din nou despre negocieri de pace, chiar dacă ele reprezintă doar o ultimă etapă a unui proces mai lung la cârma căruia se află chiar președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează El Pais.

Economie 2024-07-23 07:00:55

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Oradea, că în Registrul agresorilor sexuali sunt 65.000 de persoane înregistrate în România.

Economie 2023-10-14 15:36:45

Regina Camilla a transmis, joi, că Regele Charles „se simte extrem de bine”, în timp ce monarhul îşi continuă tratamentul împotriva cancerului, relatează SkyNews, potrivit News.ro. 

Economie 2024-02-08 23:48:46

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat joi, în direct la Digi24, despre salarizarea profesorilor și învățătorilor că „s-au făcut unele promisiuni profesorilor când au încetat greva” care vor fi onorate „inclusiv sub aspectul salarizării”. Despre legea salarizării unitare, el a declarat că se lucrează „în paralel la indicatori de performanță” care „pot să creeze diferențe de venituri între profesori”. 

Economie 2025-01-30 15:12:26

Călătorii care erau în garnitura de metrou defectată marți dimineață s-au panicat după ce trenul a rămas blocat în subteran, iar un fum înecăcios a invadat unul dintre vagoane.

Economie 2022-05-24 11:04:40

Militarii ucraineni de pe un tanc T-72 de producție sovietică au avut parte de un noroc incredibil după ce două drone kamikaze rusești care se îndreptau asupra lor au rămas blocate în crengile unui copac și au eșuat să detoneze.

Economie 2022-12-24 17:45:28

California încearcă să combată fenomenul risipei de apă și impune măsuri istorice. Consiliul de control al resurselor de apă din California a aprobat, miercuri, o nouă reglementare prin care va cere celor mai mari utilizatori de apă din stat – care deservesc 95% din locuitorii Californiei – să reducă cantitatea de apă pe care o folosesc în următorii 15 ani, potrivit Newsweek. 

Economie 2024-07-06 14:39:47

44 î. Hr.  "ȘI TU, BRUTUS?"Iulius Cezar, liderul incontestabil al Romei la acel moment, este asasinat când participa la o întâlnire a Senatului. Cezar nu era înarmat. Armele nu erau permise în Senat.Zeci de oameni l-au atacat pe Cezar. A fost înjunghiat de 23 de ori. Printre asasini era și apropiatul lui, Brutus. Dar replica "Și tu, Brutus?" vine de la Shakespeare, nu Cezar.Ultimele cuvinte ale lui Iulius Cezar nu sunt cunoscute. Asasinatul a avut loc pe 15 martie deoarece, în calendarul roman, era ziua până când trebuiau plătite datoriile.1917 ULTIMUL ȚARNicolae al II-lea, ultimul țar al Rusiei, renunță la tron. Era finalul a 304 ani în care dinastia Romanov a condus țara. Țarul a abdicat ca urmare a revoluției din februarie 1917.Nicolae a vrut să lase tronul fiului, apoi fratelui, dar guvernul provizoriu, condus de Alexander Kerenski, a decis să abolească cu totul monarhia din Rusia.Sfârșitul domniei ultimului țar al Rusiei a fost grăbit și de înfrângerile suferite de armata rusă în Primul Război Mondial și de problemele economice provocate de lupte.2011 ÎNCEPUTUL UNUI COȘMARSe împlinesc 12 de ani de când a început războiul civil din Siria, un conflict care încă nu s-a terminat. Pe 15 martie 2011, mii de oameni au ieșit pe străzi să ceară reforme.Au fost proteste de amploare în toate orașele mari ale Siriei. Forțele de ordine au răspuns cu violențe împotriva civililor. Situația s-a agravat și a ajuns un război civil.Luptele continuă și acum, ca și criza umanitară provocată de conflict. Bashar al-Assad a rămas la putere datorită ajutorului militar primit din partea Rusiei lui Putin.

Economie 2023-03-15 10:02:01