• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-08 12:12:10
  • Sursa:
Mai multe trenuri vor circula pe trasee modificate incepand cu 2 iunie, anunta CFR Calatori Imagine

Circulaţia mai multor trenuri va fi modificată în perioada 2 - 19 iunie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară solicitate şi realizate de către CNCF CFR S.A. managerul căii ferate, informează CFR Călători într-un comunicat.

Astfel, o serie de lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Livezi Ciuc - Hm Lunca de Sus, vor modifica graficul de circulaţie a următoarelor trenuri, în perioada 2 - 6 iunie: trenul IR 1541 Iaşi - Braşov va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Iaşi - Comăneşti şi va fi anulat pe ruta Comăneşti - Braşov; trenul IR 1543 Braşov - Iaşi va circula ca şi tren IR 12543 în relaţia Comăneşti (plecare ora 15:10) - Iaşi (sosire ora 19:36) şi va fi anulat pe traseul Braşov - Iaşi; trenul R 5203 Mărăşeşti - Miercurea Ciuc va circula conform graficului de circulaţie pe relaţia Mărăşeşti - Ghimeş şi va fi anulat între Ghimeş şi Miercurea Ciuc; trenul R 5211 Miercurea Ciuc - Oneşti va circula conform graficului de circulaţie pe ruta Ghimeş - Oneşti şi va fi anulat între Miercurea Ciuc şi Ghimeş.

Potrivit Agerpres, ca urmare a lucrărilor la infrastructura feroviară între staţiile Lugoj - Chizătău - Topolovăţ, în zilele de 4 şi 11 iunie, circulaţia feroviară se va derula după cum urmează: trenul IR 72 Craiova - Budapesta va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Timişoara Nord - Arad - Curtici - Lokoshaza - Budapesta şi ca tren IR 12072 în relaţia Craiova (plecare ora 8:13) - Lugoj (sosire ora 13:50) - între staţiile Lugoj şi Timişoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto; trenul IR 73 Budapesta - Craiova va circula conform graficului de circulaţie pe ruta Budapesta - Lokoshaza - Curtici - Arad - Timişoara Nord şi ca tren IR 12073 pe traseul Lugoj (plecare ora 15:23) - Craiova (sosire ora 21:03) - între staţiile Timişoara Nord şi Lugoj se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

De asemenea, pe durata lucrărilor la infrastructura feroviară între staţiile Băile Calacea şi Orţişoara, în zilele de 16, 17 şi 18 iunie, trenul IR 12763 Iaşi - Timişoara Nord va circula conform graficului de circulaţie pe ruta Iaşi - Arad şi va fi anulat pe traseul Arad - Timişoara Nord, iar între staţiile Arad şi Timişoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

Citește și:

Inaugurare cu întârziere marca CFR Călători. Cum arată primul tren modernizat cu bani din PNRR

Totodată, în zilele de 17, 18 şi 19 iunie, vor interveni modificări în traficul feroviar, astfel: trenul IR 72 Craiova - Budapesta va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Arad - Curtici - Lokoshaza - Budapesta şi ca tren IR 12072 în relaţia Craiova (plecare ora 08.13) - Timişoara Nord (sosire ora 15.11) - Între staţiile Timişoara Nord şi Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto; trenul IR 73 Budapesta - Craiova va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Budapesta - Lokoshaza - Curtici - Arad şi ca tren IR 12073 în relaţia Timişoara Nord (plecare ora 14.11) - Craiova (sosire ora 21.03) - Între staţiile Arad şi Timişoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

Alte garnituri de tren vor avea program de circulaţie modificat: trenul IR 12767 Timişoara Nord - Iaşi va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Arad - Iaşi şi va fi anulat în relaţia Timişoara Nord - Arad, iar între staţiile Timişoara Nord şi Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto; trenul IR 1532 Satu Mare -Timişoara Nord va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Satu Mare - Arad şi va fi anulat în relaţia Arad - Timişoara Nord, iar între staţiile Arad şi Timişoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto; trenul IR 1539 Oradea - Timişoara Nord va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Oradea - Arad şi va fi anulat în relaţia Arad - Timişoara Nord, iar între staţiile Arad şi Timişoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

În plus, trenul IR 1537 Timişoara Nord - Oradea va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Arad - Oradea şi va fi anulat în relaţia Timişoara Nord - Arad, timp în care între staţiile Timişoara Nord şi Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto, iar trenul IR 1533 Timişoara Nord - Satu Mare va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Arad - Satu Mare şi va fi anulat în relaţia Timişoara Nord - Arad (între staţiile Timişoara Nord şi Arad se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto).

CFR Călători precizează că vor interveni modificări şi în circulaţia unor trenuri Regio care vor fi anunţate la nivel local, în staţiile de cale ferată.

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa ne-efectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. 

Justiţia din Rusia a condamnat doi ruşi la pedepse grele cu închisoarea pentru atentat şi trădare în folosul Ucrainei, a anunţat marţi Serviciul Federal de Securitate (FSB), informează AFP, potrivit Agerpres.În regiunea Kirov (vest), Tribunalul militar regional central a condamnat la 21 de ani de închisoare un localnic, declarat vinovat de incendierea a trei dulapuri electrice situate pe căile ferate, la cererea unor formaţiuni armate naţionaliste ucrainene, potrivit unui comunicat al antenei locale a FSB, citat de agenţia oficială TASS.La Blagoveşcensk, în Extremul Orient rus, un localnic a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru „trădare sub formă de ajutor financiar acordat unui stat străin, împotriva securităţii Federaţiei Ruse", a anunţat într-un comunicat FSB-ul regional, citat de agenţia de presă RIA Novosti.Acest bărbat de 22 de ani a fost declarat vinovat pentru că a dat bani pentru achiziţia de arme şi de echipament militar pentru forţele ucrainene, potrivit aceleiaşi surse.De la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022, procesele pentru „trădare", „terorism" sau „spionaj", însoţite întotdeauna de pedepse aspre cu închisoarea, s-au înmulţit în Rusia.De asemenea, mii de persoane au fost sancţionate, ameninţate sau trimise la închisoare din cauza opoziţiei lor faţă de războiul împotriva Ucrainei.

Economie 2025-02-11 10:37:11

Pasagerii unui zbor United Airlines au început prost anul 2024, după ce au încercat - fără succes - „să călătorească în timp” chiar în noaptea de Revelion, prin traversarea așa-numitei Linii Internaționale a Datei, prin care sunt separate două date calendaristice consecutive, informează CNN.

Economie 2024-01-02 10:41:16

În România, cancerul de sân este cel mai întâlnit tip de cancer la femei, fiind diagnosticat la peste un sfert din pacientele cu boli oncologice. Afecțiunea poate fi provocată de un cumul de factori (hormonali, de mediu și de stil de viață), iar aproximativ 5–10% din cazuri sunt determinate de mutații genetice moștenite.

Economie 2022-10-06 11:03:55

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a anunţat că 578 de centre rezidenţiale cu licenţă au fost verificate între martie şi mai şi au fost găsite abateri la 370 dintre acestea. De asemenea, au fost date 20 de amenzi în valoare de peste 50.000 de lei şi au fost făcute 20 de propuneri de retragere a acreditării.

Economie 2023-07-07 00:03:49

Un boiler care cântăreşte câteva zeci de kilograme a căzut pe mijlocul DN 15, la ieşirea din Piatra-Neamţ, în urma unei explozii la un operator economic.

Economie 2022-07-13 10:49:32

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, într-un interviu difuzat duminică seară, că are în vedere înlocuirea mai multor oficiali de rang înalt, şi nu doar din armată, pentru a stabili cine va conduce ţara, relatează Reuters.

Economie 2024-02-05 09:12:07

Rusia a revendicat vineri ocuparea satului Paraskoviivka în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, unde trupele ruse sunt în ofensivă în faţa armatei ucrainene aflate în dificultate, transmite AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-06-07 18:40:44

Preşedintele american Joe Biden a apreciat că Vladimir Putin caută „o gură de aer” prin lansarea unui armistiţiu de 36 de ore în Ucraina cu ocazia sărbătorii de Crăciun după calendarul iulian, a declarat joi preşedintele american Joe Biden jurnaliştilor la Casa Albă, răspunzând astfel la întrebarea acestora despre opinia sa referitor la propunerea de încetare a focului lansată de Moscova, relatează Reuters şi AFP.

Economie 2023-01-05 20:29:26