• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-29 16:01:15
  • Sursa:
Mai multe persoane din Cehia au fost inculpate pentru sustinerea declarativa a invaziei ruse in Ucraina Imagine

Poliţia din Republica Cehă a sesizat justiţia în noiembrie în vederea deschiderii de dosare penale pe numele 49 de persoane pentru susţinerea publică a Rusiei în războiul contra Ucrainei, invocând prevederi din Codul Penal ceh, a anunţat marţi postul de radio public iRozhlas, preluat de agenţia EFE.

Un paragraf invocat în acest sens prevede că persoanele care susţin public o crimă comisă sau îi elogiază deschis pentru delictul lor pe autorii acestuia pot fi condamnate la un an de închisoare, scrie Agerpres.

Un alt paragraf prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru sprijinirea mişcărilor sau curentelor care sunt orientate în mod evident către oprimarea drepturilor şi libertăţilor, ori care propagă ura naţională, rasială, religioasă sau de clasă. 

Manifestarea simpatiei faţă de astfel de mişcări sau curente este pasibilă conform codului penal ceh de pedepse cu închisoarea între şase luni şi trei ani.

Pe 26 februarie, la două zile după începerea agresiunii militare ruse în Ucraina, procurorul general ceh a amintit de existenţa acestor prevederi din codul penal.

De atunci, totalul investigaţiilor deschise de poliţie pe baza acestor articole, şi care au legătură directă cu exprimarea unor poziţii asupra războiului din Ucraina, a ajuns la circa o mie, dintre care în prezent aproximativ 300 sunt în lucru.

Din cele 86 de astfel de cazuri investigate în noiembrie, 49 au fost înaintate justiţiei. 

Începând din luna septembrie la Praga au avut loc trei manifestaţii cu participare numeroasă împotriva guvernului de dreapta condus de premierul Petr Fiala, care i-a catalogat pe organizatorii protestelor drept „proruşi”.

Administrația Trump a aprobat luna trecută vânzarea a peste 20.000 de puști de asalt fabricate în SUA către Israel, conform unui document consultat de Reuters, reluând o tranzacție pe care administrația fostului președinte Joe Biden o amânase din cauza temerilor că armele ar putea ajunge la coloniștii israelieni extremiști.

Economie 2025-04-04 19:54:42

Apar informații noi despre accidentul tragic din județul Olt. Limitatorul de înălțime care s-a prăbușit peste o mașină și a omorât o femeie a căzut și anul trecut. Atunci s-a prăbușit pe șosea, dar nimeni nu a fost rănit. 

Economie 2024-01-24 10:41:39

Un subofiţer, adjutantul Nicolas Latourte, a murit duminică, în Irak, în timpul unui „exerciţiu operaţional”, la două zile după moartea unui sergent Baptiste Gauchot, anunţă luni Palatul Élysée, relatează AFP.

Economie 2023-08-21 17:17:10

Trupele ruse sunt pe cale să încercuiască o grupare de forțe ucrainene în zona localității Velika Novsilka, din regiunea Donețk, informează publicația Kyiv Independent, care citează un grup de analize OSINT apropiat ministerului ucrainean al Apărării și care realizează actualizări zilnice detaliate ale liniei frontului, în baza informațiilor din surse deschise.

Economie 2024-12-18 13:20:07

Amnesty International a acuzat luni Rusia de crime de război în Ucraina, afirmând că sute de civili au murit în atacuri necruţătoare asupra oraşului Harkov, multe dintre atacuri fiind comise cu bombe cu fragmentare.

Economie 2022-06-13 07:49:43

Fostul primar din Slatina Minel Prina, care a fugit din România înainte să fie condamnat în dosarul lui Darius Vâlcov, a fost adus în țară. El a fost extrădat din Italia. 

Economie 2023-12-14 13:53:43

Iulian Fota, demis din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, va fi înlocuit în funcție de nora fostului ministru PSD al Apărării, Gheorghe Tinca, au declarat pentru Digi24.ro surse diplomatice. Schimbarea a fost decisă exact în toiul scandalului generat de demiterea șefului APIA, propus și el în funcție tot de PNL, după ce acesta a intrat în conflict cu ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, din cauza afacerilor familiei baronului PSD Paul Stănescu. 

Economie 2024-02-21 14:34:57

Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, citată de Associated Press și News.ro.Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 de kilometri nord-vest de capitala Port Moresby, capitala insulei din Pacificul de Sud. Tragedia s-a produs în jurul orei locale 3 dimineaţa, mulţi oameni fiind surprinşi în somn, a relatat ABC.

Economie 2024-05-24 08:44:38