Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, proiectul de act normativ modifică şi completează cadrul legal privind regimul gazelor fluorurate cu efect de seră prin:
- introducerea unei noi autorităţi competente de control şi investigare - Ministerul Afacerilor Interne;
- completarea cu noi definiţii faţă de cele existente în Regulamentul (UE) nr. 517/2014;
- modificarea cuantumului valorii amenzilor contravenţionale şi introducerea unor noi prevederi cu privire la săvârşirea infracţiunilor în domeniul reglementat de Regulamentul (UE) nr. 517/2014.
Modificările vor fi aprobate având în vedere scrisoarea Comisiei Europene înaintată prin intermediul platformei EU Pilot cu referire la regimul sancţionator pentru încălcarea Regulamentului (UE) nr. 517/2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră, scrie News.ro.
