• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-04 15:56:18
  • Sursa:
Magnatul britanic Mike Lynch s-a inecat la bordul iahtului scufundat in Sicilia, arata rezultatele unei anchete Imagine

Magnatul britanic din domeniul tehnologiei Mike Lynch s-a înecat, dar cauza morții fiicei sale, aflat împreună cu el pe un iaht scufundat în largul coastei Siciliei, în august, este în curs de investigare, precizează BBC.

În total, șapte persoane au murit atunci când Bayesian, un iaht cu pânze de 56 m, a fost lovit de vreme rea în primele ore ale zilei de 19 august.

În aceast moment, la Curtea de Medicină Legală din Ipswich, Suffolk, au loc anchete cu privire la patru dintre decesele de la bordul iahtului. Este vorbe de decesul lui Mike Lynch, în vârstă de 59 de ani și a fiicei sale Hannah, în vârstă de 18 ani, precum și a președintelui băncii Morgan Stanley International, Jonathan Bloomer (70 de ani) și a soției sale, Judy (71).

Medicul legist senior Nigel Parsley a declarat în cadrul unor scurte audieri care auavut loc astăzi că va amâna cele patru anchete până la 15 aprilie 2025.

Instanța l-a audiat, de asemenea, pe detectivul Mike Brown de la poliția din Suffolk, care a declarat la audierea de vineri dimineață că deocamdată nu s-a stabilit cauza provizorie a morții lui Hannah Lynch și că aceasta era „în curs de investigare”, în urma unei examinări post-mortem efectuate la 7 septembrie.

Examinarea post-mortem a lui Mike Lynch a fost efectuată la 6 septembrie și cauza morții sale a fost considerată înec.

Au fost efectuate, de asemenea, investigații post-mortem pentru familia Bloomer, dar cauza deceselor lor este încă „în curs de investigare”.

Detectivul Brown a declarat că ora decesului pentru toți cei patru a fost înregistrată ca fiind 05:00 în aceeași zi.

La întrebarea Medicului legist dacă o cauză provizorie a morții „în curs de investigare” era obișnuită în acest stadiu, Brown a declarat în fața instanței că „În acest moment, un astfel de verdict nu este un lucru neobișnuit din punctual de vedere al examenului patologic”.

Citește și

Securitate sporită la iahtul scufundat al miliardarului Mike Lynch. Autoritățile se tem că documentele din seifuri ar putea fi furateCe arată primele autopsii ale victimelor în naufragiul iahtului Bayesian a magnatului Mike LynchCele 16 minute care au dus la scufundarea iahtului Bayesian. Unde au încercat să se refugieze victimele blocate în interiorul navei„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie de erori de nedescris”Cabina iahtului de lux scufundat în largul coastei Siciliei a fost localizată. Cinci cadavre au fost găsite în interiorul epavei

Un total de 10 pasageri și 12 membri ai echipajului se aflau la bordul navei Bayesian atunci când aceasta s-a scufundat.

Detectivul Brown a declarat instanței că Bayesian se afla la 0,8 mile marine depărtare de coastă, în zona satului pescăresc Porticello, în acel moment.

Cincisprezece persoane au reușit să scape într-o barcă de salvare, inclusiv un copil de un an, precum și soția lui Mike Lynch, Angela Bacares.

Corpurile persoanelor decedate au fost recuperate în urma căutărilor efectuate de scafandri pe parcursul mai multor zile. Trupul fiicei miliardarului a fost ultimul care a fost recuperat.

Pe lista deceselor se mai află avocatul Clifford Chance Chris Morvillo și soția sa Neda Morvillo, precum și bucătarul de pe iaht, Recaldo Thomas.

Detectivul Brown a declarat că autoritățile italiene vor fi anchetatorii principali în acest caz, iar poliția din Suffolk va aștepta informații de la acestea.

El a mai adăugat că Bayesian „s-a scufundat rapid” din „motive care urmează să fie stabilite”.

Lynch a fost o figură proeminentă în industria tehnologică din Regatul Unit, dar, mai recent, a ajuns în centrul atenției din cauza unei dispute juridice de lungă durată care a dus la extrădarea sa în SUA pentru a face față unor acuzații de fraudă.

În cele din urmă a fost achitat împreună cu partenerul său de afaceri Stephen Chamberlain.

Chamberlain a murit cu doar câteva zile înainte de dl Lynch, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce alerga în Stretham, Cambridgeshire.

O anchetă privind moartea dlui Chamberlain a fost deschisă și amânată la 5 septembrie în Alconbury, Cambridgeshire.

O persoană a murit miercuri după ce peste 200 de autovehicule au fost implicate într-o coliziune în lanţ produsă pe un pod din oraşul chinez Zhengzhou din cauza ceţii dense, au relatat echipele de intervenţie şi postul public de televiziune CCTV, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2022-12-28 11:21:14

Un bărbat din Lake County, Illinois, care s-a împușcat în timp ce dormea, a fost arestat pentru deținere și folosire ilegală a unei arme de foc, au transmis polițiștii.

Economie 2023-06-15 17:51:44

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a pronunţat, luni, pentru predictibilitate şi pentru o menţinere a Codului fiscal în actuala formă, susţinând că PNL are soluţii de colectare a veniturilor fără creşterea taxelor.

Economie 2022-05-16 15:59:06

O companie japoneză a fabricat o motocicletă zburătoare parcă desprisă din Războiul Stelelor. Producătorul spune că, în viitor, va veni și cu variante la prețuri accesibile.

Economie 2022-09-26 00:59:59

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a cerut luni Marii Britanii "să lase libere Insulele Malvine" (Falkland) revendicate de Argentina, într-un mesaj în care a felicitat această ţară pentru câştigarea Campionatului Mondial de fotbal, informează Agerpres.

Economie 2022-12-19 20:44:07

Comisia Europeană va propune miercuri un instrument financiar care va stimula capacitatea de producţie a muniţiei în Uniunea Europeană la un milion de obuze pe an cu scopul refacerii stocurile naţionale, dar şi pentru a ajuta Ucraina, transmite AFP. 

Economie 2023-05-03 08:37:28

Președintele Joe Biden a părut să minimizeze, vineri, semnificaţia apropiatei sale întâlniri controversate cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, insistând că aceasta va avea loc într-un context internaţional, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2022-06-18 06:48:14

Pe 31 august 1944, armata Uniunii Sovietice intra în București, la 8 zile după lovitura de stat prin care guvernul Ion Antonescu a fost dat jos și România a trecut de partea Aliaților în Al Doilea Război Mondial.

Economie 2023-08-31 11:07:46