• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-12 16:22:23
  • Sursa:
Magazinele din Franta vor fi amendate daca lasa becurile aprinse prea mult timp Imagine

Autoritățile din Franța au anunțat joi un set de măsuri pentru a reduce consumul de energie, transmite Bloomberg. Printre acestea se numără subvenții acordate pentru instalarea de termostate inteligente în gospodării, dar și restricții cu privire la orele de funcţionare a becurilor și instalaţiilor de iluminat din magazine. Comercianții care încalcă aceste prevederi riscă amenzi care pot ajunge la 1.500 de euro, a spus ministrului Tranziţiei Energetice.

Măsurile anunţate joi se adaugă unui plan mai amplu de anul trecut destinat reducerii utilizării instalaţiilor de încălzire şi a consumului de electricitate în sectoarele public şi privat, după ce Rusia a redus livrările de gaze spre Europa şi funcţionarea reactoarelor nucleare din Franţa a fost afectată de pauze prelungite. Chiar dacă preţurile la energie au scăzut faţă de valorile record atinse anul trecut, Europa se confruntă în continuare cu facturi mari la electricitate, pe măsură ce îşi intensifică eforturile de combatere a schimbărilor climatice, transmite Agerpres.Potrivit ministrului Tranziţiei Energetice, Agnes Pannier-Runacher, consumul combinat de electricitate şi gaze naturale al Franţei a scăzut cu aproximativ 12% faţă de nivelul anterior crizei, depăşind ţinta iniţială care prevedea o reducere de 10% până în 2024.

"Obiectivul meu este ca această scădere să devină una structurală", a spus Agnes Pannier-Runacher într-un interviu acordat joi pentru mai multe publicaţii. "Cumpătarea trebuie să devină o obişnuinţă", a adăugat oficialul francez.Guvernul de la Paris va oferi subvenţii care acoperă până la 80% din preţul unui aşa-numit "termostat inteligent" în locuinţe, care poate costa până la 1.000 de euro, a precizat Agnes Pannier-Runacher. Şase furnizori de energie, inclusiv grupul de stat Electricite de France SA, vor oferi contracte de furnizare care îi recompensează pe acei clienţi care îşi reduc consumul de energie, a adăugat Pannier-Runacher.O lege care reglementează orele de funcţionare pentru instalaţiile de iluminat din vitrine şi proprietăţi imobiliare comerciale va deveni mai aspră iar cei care încalcă prevederile vor fi amendaţi cu până la 1.500 de euro, a spus ministrului Tranziţiei Energetice. De asemenea, Guvernul de la Paris, care acordă deja subvenţii pentru car-sharing, va introduce noi reduceri de taxe pentru firmele care îşi ajută angajaţii să vină cu bicicleta la serviciu. Consumul de petrol trebuie să continue să scadă, după ce anul trecut s-a diminuat cu mai puţin de 2%, a precizat Pannier-Runacher.În sfârşit, autorităţile franceze au decis să extindă solicitarea lansată anul trecut către firmele incluse în principalul indice bursier CAC40, de a-şi pune la punct planuri destinate conservării energiei, şi la firmele din indicele mai larg SBF120 index. 

Găsirea unui loc pe care-l poți numi acasă poate fi o provocare pentru oamenii dintr-un oraș plin de viață ca Varșovia. Cu tot mai multe persoane care se mută în capitala Poloniei, locuințele de închiriat sunt la mare căutare. Apartamentele mici și confortabile sunt cea mai recentă tendință, iar arhitecții și urbaniştii le văd drept soluția viitorului. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vineri la ora 22:30 și în reluare sâmbătă, de la ora 19:30. 

Economie 2024-07-07 11:31:29

Se numește Flosi și trăiește în sud-estul Londrei. Are 26 de ani și a fost desemnată oficial cea mai bătrână pisică din lume. Ar avea echivalentul a 120 de ani la oameni. 

Economie 2022-11-24 23:48:32

Radu Lupescu, medic român, stabilit în Franța, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-11-24 17:42:24

Bărbatul care a câștigat un premiu amețitor la loterie, de peste 2 miliarde de dolari, a fost acuzat că a furat biletul câștigător. La doar câteva zile după ce a ridicat premiul, el a făcut și prima achiziție importantă - o casă de 25,5 milioane de dolari în Hollywood Hills, una din cele mai exclusiviste zone din California.

Economie 2023-05-26 13:58:52

Un bărbat îmbrăcat în haine de călugăr a bătut un alt bărbat într-un autobuz din municipiul Constanța.

Economie 2024-01-11 17:39:13

Ungaria va proteja spaţiul aerian al Slovaciei împreună cu Polonia şi Republica Cehă, au decis înalţi responsabili ai Apărării din cele patru ţări ale Grupului de la Visegrad (V4) la o întâlnire desfăşurată luni la Strbske Pleso, în nordul Slovaciei, transmite TASR, potrivit Agerpres.

Economie 2023-06-12 16:45:51

Cel mai mic oraș din lume are doar 30 de locuitori și este un exemplu rar de arhitectură medievală bine conservată. Se numește Hum și se află în Croația, provincia Istria. Orășelul este amplasat pe un deal, într-o zonă pitorească, are 100 de metri lungime și 30 lățime, având doar două străzi. În casele fermecătoare locuiesc 30 de oameni, însă populația variază de la an la an, tendința fiind de creștere.

Economie 2023-12-24 15:16:02

Premierul Marcel Ciolacu a spus, sâmbătă, despre o posibilă candidatură la prezidențiale că nu a luat nicio decizie în acest sens. „Nu ştiu ce voi face”, a spus acesta. Liderul PSD a precizat că provocarea pe care o are în prezent este „să se ridice la înălţimea aşteptărilor pe care le au românii de la el în timp ce este prim-ministru”.

Economie 2023-09-30 15:38:53