• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-19 20:32:05
  • Sursa:
Macron se scuza dupa discutia cu Putin: A fost justificata de riscurile unui accident nuclear la Zaporojie Imagine

Convorbirea telefonică pe care Emmanuel Macron a avut-o cu Vladimir Putin a fost justificată, în contextul riscurilor care afectează centrala nucleară de la Zaporojie, în Ucraina, a transmis președinția franceză, vineri, în condițiile în care liderul francez a fost criticat anterior pentru discuțiile sale frecvente cu dictatorul rus, relatează Reuters.

Macron, care până la această discuție, mai avusese o conversație cu Putin în luna mai, a fost criticat aspru în trecut pentru faptul că menține dialogul cu dictatorul de la Moscova, în ciuda deciziei acestuia de a invada Ucraina și de a ordona armatei sale să comită crime odioase în țara vecină.

Oficialul de la Elysee a adăugat că în timpul apelului, în cadrul căruia Macron și Putin au fost de acord că o misiune a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică trebuie să inspecteze centrala, dictatorul rus și-a exprimat deschiderea de a renunța la cerința ca misiunea să ajungă la Zaporojie traversând teritoriul Rusiei.

Ucraina și partenerii ei occidentali își doresc ca membrii misiunii AIEA să ajungă la centrală tranzitând teritoriul ucrainean.

La începutul lunii august, Kremlinul susținea că Macron și Putin nu au mai discutat de două luni pentru că „Franța este o țară neprietenoasă” cu Rusia.

Macron a avut discuţii telefonice cu Putin la începutul lui mai, la începutul lui martie şi în cinci rânduri în februarie, în plină perioadă de amplificare a tensiunilor, până la începutul invaziei, pe 24 februarie. Macron a mers la Moscova pe 7 februarie pentru a se întâlni cu Putin. Aceste contacte numeroase i-au adus critici preşedintelui francez, unii reproşându-i că a avut discuţii regulate cu dictatorul de Kremlin fără a reuşi să-l împiedice să înceapă războiul împotriva Ucrainei.

Deputatul Mihai Lasca, cel care a cerut într-o interpelare trimisă Autorității Aeronautice Civile să i se explice ce sunt „liniile albe de pe cer” pe care le lasă avioanele în urma lor, nu este la prima intervenție de acest fel. Din contră, aceasta este doar una recentă dintr-o serie de interpelări pe mai multe subiecte, printre care pandemia de coronavirus, în care a cerut să i se demonstreze existența virusului SARS-CoV-2, sau tragedia aviatică de la începutul anului, din Dobrogea, pentru că a citit pe un site că elicopterul Puma și avionul MiG ale armatei române ar fi fost doborâte de ucraineni. De asemenea, alături de o colegă deputat, Mihai Lasca a trimis o adresă către CSAT, somând Consiliul Suprem de Apărare a Țării să declare public că România nu vrea război. Într-un scurt interviu pentru Digi24.ro, Mihai Lasca s-a declarat convins că se dorește implicarea României în conflictul din Ucraina și pune demisia fostului ministru al Apărării, Vasile Dîncu, tocmai pe seama faptului că s-a opus intrării României în război. În plus, el spune că Rusia nu ne-a făcut niciun rău în ultimii ani, spre deosebire de Occident, care „ne impune tot felul de măsuri foarte-foarte rele”.

Economie 2022-11-07 12:02:02

Elon Musk a anunţat, sâmbătă, că funcţionarii federali vor trebui să dea socoteală pentru activitatea lor recentă sau riscă să îşi piardă locul de muncă, în contextul în care preşedintele american i-a cerut anterior consilierului său apropiat să fie „mai agresiv” în reducerea cheltuielilor publice, relatează AFP, preluat de News.ro. 

Economie 2025-02-23 17:31:15

Poliția Română a anunțat că, în cea de-a cincea zi a operaţiunii Jupiter, coordonată de Parchetul General, vineri se desfăşoară 13 acţiuni operative complexe, care implică efectuarea a 77 de percheziţii în toată ţara. Pe parcursul acestei săptămâni, au fost desfășurate de către autorități peste 1.000 de percheziții.

Economie 2024-10-25 12:44:58

Șase țări care se află la granița cu Marea Nordului au semnat pe 9 aprilie o convenție pentru a proteja infrastructura subacvatică critică de sabotaj și atacuri străine. Aceasta a fost semnată de Belgia, Olanda, Germania, Norvegia, Marea Britanie și Danemarca și a fost creată pentru a întări cooperarea, pentru a proteja infrastructura energetică, și pentru a crește securitatea în zonă, relatează Politico. 

Economie 2024-04-11 08:00:03

Familiile israelienilor ținuți ostatici de Hamas în Fâșia Gaza au pornit marți într-un marș de protest care va dura cinci zile, de la Tel Aviv la Ierusalim, pentru a-i cere premierului Benjamin Netanyahu și guvernului să facă mult mai mult pentru a-i elibera pe cei răpiți de gruparea teroristă, transmite Reuters.

Economie 2023-11-14 17:52:46

Mii de oameni vor unul dintre implanturile cerebrale dezvoltate de Neuralink, transmite un articol Bloomberg recent, semnat de unul dintre biografii lui Elon Musk, Ashlee Vance. Compania miliardarului a primit aprobarea FDA pentru a lansa testele pe oameni, dar nu a găsit încă persoana care să fie dornică să devină primul „cyborg”, informează Business Insider.

Economie 2023-11-09 13:27:19

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat miercuri acordul, potrivit lui, „cu adevărat echitabil” semnat cu Statele Unite privind accesul la resursele minerale ale Ucrainei, un document care s-a aflat în negocieri de câteva săptămâni, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-05-01 20:20:07

Cea mai mare navă de croazieră construită vreodată urmează să plece în prima ei călătorie peste șase luni. După toate discuțiile legate de cel mai recent dezastru care a avut loc în zona în care Titanicul s-a scufundat, multă lume se întreabă ce s-ar întâmpla cu „Icon of the Seas” (Simbolul Mărilor) dacă și acest vas ar avea soarta mult mai faimosului său predecesor, scrie Insider.

Economie 2023-07-23 09:25:33