• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-06 16:53:17
  • Sursa:
Macron, dupa ce a propus garantii de securitate pentru Rusia: „Nu ar trebui sa facem mare caz de asta” Imagine

Preşedintele francez Emmanuel Macron a respins marţi orice fel de polemică „acolo unde ea nu există”, după afirmaţiile sale referitoare la viitoarele garanţii de securitate pentru Rusia, care au fost prost primite la Kiev şi în ţări din estul Europei, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

„Cred că nu ar trebui să facem mare caz de asta, încercând să creăm polemici acolo unde ele nu există”, a declarat el la sosirea la summitul UE-Balcani, ce se desfăşoară la Tirana.

„Am spus întotdeauna acelaşi lucru, adică în final, în discuţiile pentru pace, vor exista subiecte teritoriale asupra Ucrainei şi ele ţin de ucraineni, şi vor exista probleme de securitate colectivă asupra întregii regiuni”, a adăugat Macron.

„Este acelaşi lucru pe care l-am spus de la început, acelaşi lucru la care noi am lucrat de altfel în februarie, martie şi care a constituit obiectul discuţiilor”, a afirmat în continuare Emmanuel Macron, referindu-se la tentative, în special din partea sa - în cursul unei întâlniri cu Vladimir Putin în 7 februarie la Kremlin - de a oferi garanţii Rusiei referitoare la prezenţa NATO la frontierele sale cu scopul de a încerca să evite un război în Ucraina.

Macron a explicat sâmbătă că a avut un schimb de opinii cu preşedintele american Joe Biden despre „arhitectura de securitate în care vrem să trăim mâine”, evocând faptul că vor trebui oferite „garanţii pentru propria securitate Rusiei în ziua în care ea va reveni la masa negocierilor”.

„Unul dintre punctele esenţiale este teama că NATO vine până la porţile sale, adică desfăşurarea de arme care pot ameninţa Rusia”, a explicat el atunci la canalul francez de televiziune TF1.

Aceste declaraţii au dus la critici în Ucraina şi în unele ţări din Europa de Est, care au poziţii ferme faţă de Rusia şi îl acuză pe Macron că ar fi prea indulgent şi că ar lăsa prea multe uşi deschise Moscovei.

„Cineva vrea să ofere garanţii de securitate unui stat terorist şi ucigaş?”, a întrebat retoric secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, pe Twitter.

În opinia ministrului adjunct de externe polonez, Marcin Przydacz, Macron „comite o eroare spunând ceea ce spune”, iar Occidentul trebuie să ducă o „politică de izolare” a Moscovei.

„Vladimir Putin are o structură mentală care face ca orice tentativă de contact, de calmare, să îl întărească psihologic”, a declarat el într-un interviu la postul de radio RMF FM.

Vicepremierul leton Artis Pabriks a apreciat în Financial Times că ideea de a oferi garanţii de securitate Rusiei „înseamnă să cazi în capcana poveştii lui Putin, potrivit căreia Occidentul şi Ucraina sunt responsabili de război”.

Ieşirea din conflictul ucrainean se va face oferind „garanţii de securitate Ucrainei”, a declarat la rândul său luni şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, adăugând că despre "cele pentru Rusia, vom vorbi mai târziu".

Sindicatele din Educaţie au demarat strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale, spunând că revendicările lor au rămas fără rezolvare, în vreme ce guvernul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ. Revendicările sindicaliștilor sunt legate de sistemul de salarizare.

Economie 2023-04-22 15:02:26

„Scorul naţional la alegerile de duminică este un eşec pentru partidul REPER, dar şi pentru toată mişcarea de modernizare a României, și este un mesaj și un duș rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a scris luni seară, pe Facebook, Dacian Cioloş. El afirmă însă că speră în constituirea unei alternative la PSD-PNL şi la extremism.

Economie 2024-06-10 21:36:22

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunțat, vineri noapte, că a ajuns la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc după ce a pedalat aproape 10 ore, scrie News.ro.

Economie 2023-05-27 09:47:28

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă că se va deplasa în China „la începutul lui aprilie”, transmite AFP și Agerpres.

Economie 2023-02-25 13:03:03

Un paznic din Dâmbovița a jucat banii firmei la păcănele și apoi a sunat la 112 și a spus că a fost jefuit. Până să ajungă polițiștii, bărbatul și-a rupt hainele pentru a fi mai credibil.

Economie 2023-10-13 07:54:41

Executivul a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind administratorii de credite şi cumpărătorii de credite. Actul normativ stabileşte un cadru comun şi cerinţe comune referitoare la cumpărătorii de credite care cumpără drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant emis de o instituţie de credit stabilită în Uniunea Europeană sau care cumpără contractul de credit neperformant în sine şi la administratorii de credite care acţionează în numele unui cumpărător de credite.

Economie 2024-02-28 20:22:16

Trei astronauți chinezi au început duminică o misiune spațială de șase luni, în care vor lucra la noua stație spațială a țării, Tiangong, aflată în curs de finalizare. Acesta este cel mai recent pas al Chinei în încercarea de a deveni lider în materie de putere spațială în deceniile următoare, potrivit BBC News.

Economie 2022-06-08 08:00:55

Vremea se va îmbunătăți în acest weekend, chiar dacă vineri va fi în vigoare un cod galben de vânt puternic, valabil în zona de sud-est a țării. Temperaturile se vor încadra în intervalul normal pentru această perioadă. Sâmbătă și duminică se vor mai înregistra rafale de vânt puternic pe litoral, potrivit meteorologului ANM Oana Păduraru.

Economie 2024-09-20 10:56:01