• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-09 15:48:22
  • Sursa:
Macron afirma ca SUA si Germania sunt principalii oponenti ai aderarii Ucrainei la NATO. „Ucrainenii au fost destul de enervati” Imagine

SUA şi Germania sunt principalii oponenţi ai aderării Ucrainei la NATO, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron marţi, înaintea Summitului NATO de la Washington, care începe azi.

Emmanuel Macron a ţinut să evidenţieze „opoziţia solidă” a Statelor Unite şi a Germaniei faţă de invitarea Ucrainei să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice.

„În cele din urmă, va exista o decizie a aliaţilor de a invita Ucraina să se alăture NATO”, a declarat Macron, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Şeful statului francez s-a referit şi la Summitul NATO din iulie anul trecut, organizat la Vilnius, unde Ucraina nu a primit invitaţia de a deveni membră a organizaţiei.

„Ucrainenii au fost destul de enervaţi atunci când au ajuns la concluzia că uşa era deschisă, dar nu atât de mult. Şi cred că scenariul pentru Summitul de la Washington este acelaşi”, a afirmat el.

De partea sa, cancelarul german Olaf Scholz a dat asigurări privind sprijinul său pe termen lung pentru Ucraina, ţară care luptă împotriva agresiunii ruse.

Adresându-se înaintea Summitului aniversar al NATO de la Washington, Scholz s-a declarat bucuros de ocazia de a reafirma mesajul foarte clar că „vom susţine Ucraina atât timp cât va fi nevoie”.

El s-a referit la livrările de arme şi la iniţiativa adoptată recent de principalele şapte state industrializate ale lumii (G7) privind finanţarea unui pachet în valoare de 50 de miliarde de dolari cu ajutorul dobânzilor obţinute din valorificarea activelor ruseşti îngheţate.

În opinia şefului executivului german, acesta a fost un semn de solidaritate faţă de Ucraina, dar şi un mesaj clar adresat Moscovei.

Rusia a prezentat Statelor Unite o listă de cereri pentru un acord pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei și a restabili relațiile cu Washingtonul, potrivit unor surse Reuters.

Economie 2025-03-13 17:21:28

Cele 32 de state membre ale NATO vor confirma, miercuri, nominalizarea lui Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat, marţi, surse diplomatice. Ambasadorii statelor membre vor oficializa această numire în timpul unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, forul de decizie politică al NATO.

Economie 2024-06-25 19:41:20

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 16 decembrie 2024 - 13 ianuarie 2025. Potrivit estimărilor făcute de meteorologi, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă în toată țara. 

Economie 2024-12-17 09:58:25

Un cutremur slab cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, s-a produs, joi, la ora 12:43:01 (ora locală a României) în zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), informează Agerpres.

Economie 2025-05-01 17:54:14

Următorul actor care îl va interpreta pe James Bond va avea în jur de 30 de ani şi ar putea fi de orice rasă, potrivit producătorului Barbara Broccoli, informează news.ro.

Economie 2024-11-15 19:15:16

Roberto Mancini, care a demisionat în această lună de la echipa naţională a Italiei, va prelua postul de selecţioner al naţionalei Arabiei Saudite, informează agenţia Ansa. Contractul, valabil până în 2027, i-ar garanta anual antrenorului un salariu de 25 de milioane de euro. 

Economie 2023-08-27 22:05:43

Acoperișul unui liceu din Timișoara a fost cuprins de flăcări, joi. Din fericire, elevii nu se aflau la ore pentru că școala este în renovări.

Economie 2023-06-15 12:03:40

ACTUALIZARE Prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam, Pham Minh Chinh a fost primit, luni, de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Şeful statului a pledat, în discuţiile purtate cu premierul vietnamez asupra consolidării dialogului la nivel înalt şi a cooperării sectoriale dintre cele două ţări.

Economie 2024-01-22 20:52:36