• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-24 18:41:22
  • Sursa:
Macedonia de Nord, indemnata de Bulgaria sa accepte propunerea Frantei pentru inceperea negocierilor de aderare la UE Imagine

Premierul bulgar Kiril Petkov l-a îndemnat vineri pe omologul său din Macedonia de Nord, Dimitar Kovacevski, să dea dovadă de curaj și să accepte un acord de compromis propus de Franța care va permite Skopjei să înceapă discuțiile oficiale privind aderarea la UE, după ce parlamentul bulgar a votat pentru ridicarea veto-ului său asupra deschiderii negocierilor.

Cu toate acestea, Petkov, care urmează la începutul săptămânii viitoare să își semneze scrisoarea de demisie după ce a pierdut votul de încredere în Parlament, a admis că există riscul ca guvernul lui Kovacevski să se prăbușească dacă acceptă propunerea Franței, la fel cum a pățit miercuri și prim-ministrul bulgar.

„La urma urmei, știu că este [o decizie] politică foarte dificilă”, a spus Petkov pentru Politico de la Bruxelles, în timp ce parlamentul bulgar urma să voteze pentru ridicarea veto-ului său asupra începerii negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană. Decizia a fost adoptată, între timp, cu 170 de voturi pentru, 37 împotrivă și 21 de abțineri, potrivit vicepreședintelui parlamentului bulgar Atanas Atanasov.

„Și știu că riscul ca guvernul să cadă este mare”, a continuat Petkov. „În calitate de politician, trebuie să decizi care este scopul tău în acest loc. Este scopul meu să rămân stabil? Sau este să conduc țara – să o duc cu un pas în față – care nu merge cu ușurință în direcția asta.”

„Dimitar Kovacevski trebuie să [ia această decizie] acum”, a spus Petkov. „Dacă aș fi în locul lui, de partea lui, n-aș sta pe gânduri. Dacă poate să rămână în istorie deschizând ușa pentru Macedonia de Nord spre UE, cred că este o realizare bună pentru orice prim-ministru. Dar e nevoie de curaj.”

Petkov a pierdut miercuri o moțiune de cenzură după ce rivalii săi politici au profitat de disputa controversată legată de Macedonia de Nord pentru a răsturna coaliția sa aflată la guvernare. Petkov a spus că își va da demisia luni și că se așteaptă ca Bulgaria să organizeze noi alegeri parlamentare.

Premierul bulgar participă la Bruxelles la un summit al Consiliului European, acolo unde Bulgaria a fost criticată dur pentru că a blocat până acum începerea discuțiilor cu privire la aderarea Macedoniei de Nord. Criticile nu au venit doar din partea lui Kovacevski și a altor lideri din Balcanii de Vest, ci și din partea unora dintre cei mai influenți șefi de stat din UE.

„Este drept față de Macedonia de Nord? Am să o spun cu onestitate: nu”, a declarat joi seara președintele francez Emmanuel Macron în cadrul unei conferințe de presă de la summitul liderilor europeni. „De aceea am pus presiune în mod colectiv asupra Bulgariei în ultimele luni”.

Macron l-a lăudat pe Petkov, despre care președintele Franței a spus că „a făcut tot ce trebuie”, dar a precizat că Macedonia de Nord a fost o victimă a crizei și a politicilor interne din Bulgaria.

Petkov a spus despre compromisul înaintat de Franța că ar trebui perceput ca un „acord european” și nu ca o înțelegere bilaterală între Bulgaria și Macedonia de Nord.

Istoric vorbind, Bulgaria a fost un promotor important al aderării statelor din Balcanii de Vest la UE, iar Peskov a spus că acest lucru nu s-a schimbat. În schimb, premierul bulgar a menționat că există probleme serioase cu privire la drepturile etnicilor bulgari din Macedonia de Nord și că aceștia au nevoie de măsuri de protecție mai bune care să fie introduse în constituția țării.

„Aici nu vorbim despre Bulgaria versus Macedonia de Nord”, a spus Petkov. „Dacă se ia această decizie, acordul european ar trebui să ajungă pe masa Macedoniei de Nord”.

Decizia „istorică” a liderilor europeni pentru acordarea statutului de țări candidate la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova a fost luată în unanimitate joi seara.

Donald Trump a evocat, luni, posibilitatea ca Ucraina să devină „rusă într-o zi”, declarând că doreşte acces pentru SUA la pământurile rare ucrainene în schimbul ajutorului american pentru Kiev în faţa Rusiei, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-02-11 13:34:01

Alexander Lukașenko a respins posibilitatea ca Belarus să intre în războiul din Ucraina, declanșat de aliatul său cel mai apropiat, Vladimir Putin, explicând că în acest fel „am face jocurile NATO”, potrivit Newsweek.

Economie 2024-04-17 11:44:13

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, într-o declarație de presă la Guvern, că România va cere vot pentru aderarea la Spațiul Schengen la Consiliul JAI de joi. Starea de incertitudine creată de poziția Austriei nu mai poate continua, a subliniat prim-ministrul, adăugând că nu există o justificare reală pentru respingerea aderării.

Economie 2022-12-07 12:52:37

Ştafeta masculină de 4x100 m liber a României a cucerit medaliile de aur, marţi, la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Lima (Peru), în timp ce Vlad Stancu a obţinut medalia de argint la 400 m liber.

Economie 2022-08-31 17:06:31

Fostul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, şi posibilul său principal rival în cursa pentru nominalizarea republicană în alegerile din 2024, Ron DeSantis, au declarat amândoi că apărarea Ucrainei nu reprezintă un „interes vital" al Statelor Unite.

Economie 2023-03-14 20:05:22

Prim-ministrul guvernului Poloniei, Mateusz Morawiecki, susține crearea unei proceduri rapide pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Morawiecki a făcut declarațiile la Chișinău, aflat în vizită oficială, joi.

Economie 2023-04-06 15:09:57

Căile ferate ucrainene sunt practic „a doua armată” a țării, spune directorul general al companiei naționale de transport feroviar, Oleksandr Kamîşin, care arată rolul esențial pe care l-au jucat de la începerea invaziei ruse, în urmă cu aproape patru luni: milioane de ucraineni au fost evacuați din țară, liderii străini au putut ajunge la Kiev, unde s-au întâlnit cu Volodimir Zelenski, milioane de tone de cereale au fost transportate cu trenul. Kamîșin a vorbit și despre eforturile de a menține funcțional transportul feroviar - țintă predilectă a bombardamentelor ruse, și cât de repede au reconstruit un pod important, distrus de ruși, pentru a relua circulația pe calea ferată.

Economie 2022-06-15 11:58:16

Elveţia condamnă în termenii cei mai fermi războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei, este foarte implicată în asistenţa umanitară pentru Ucraina şi face tot posibilul pentru a pune în practică în mod serios sancţiunile împotriva Moscovei, a afirmat marţi preşedintele elveţian Alain Berset, potrivit Reuters.

Economie 2023-04-18 17:23:40