• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-24 10:54:00
  • Sursa:
„M-a pretuit ca pe o comoara.” Freddie Mercury a avut o fiica secreta: Dezvaluirile facute de o noua biografie a solistului Queen Imagine

Solistul trupei Queen Freddie Mercury a avut o fiică secretă, cu care a avut o relaţie apropiată până la moartea sa în 1991, potrivit unei noi biografii a solistului trupei Queen, relatează The Guardian.Cartea, intitulată ”Love, Freddie”, susţine că copilul a fost conceput accidental în urma unei aventuri cu soţia unui prieten apropiat, în anul 1976, scrie news.ro. Se spune că Mercury îşi vizita regulat fiica şi i-a oferit 17 volume de jurnale personale detaliate, pe care ea le-a păstrat în secret.

Femeia, cunoscută doar sub iniţiala B – care are 48 de ani şi lucrează ca profesionist în domeniul medical în Europa – a împărtăşit conţinutul jurnalelor cu biografa rock Lesley-Ann Jones pentru această carte.

În volum, despre care relatează Daily Mail, apare o scrisoare scrisă de mână de fiica lui Mercury, care doreşte să îşi păstreze anonimatul, în care aceasta spune: „Freddie Mercury a fost şi este tatăl meu.”

„Am avut o relaţie foarte apropiată şi plină de iubire încă din momentul în care m-am născut şi de-a lungul ultimilor 15 ani din viaţa lui. M-a adorat şi mi-a fost devotat. Circumstanţele naşterii mele pot părea, după standardele majorităţii oamenilor, neobişnuite şi chiar scandaloase. Dar asta nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Nu a afectat niciodată angajamentul lui de a mă iubi şi a avea grijă de mine. M-a preţuit ca pe o comoară”, afirmă femeia.

Se înţelege că existenţa ei era cunoscută doar de cercul apropiat al lui Mercury.

Cântăreţul a început să scrie în jurnale pe 20 iunie 1976, când a aflat pentru prima dată despre sarcină, la două zile după ce Queen lansase single-ul You’re My Best Friend, de pe albumul A Night at the Opera din 1975.

El şi-a povestit copilăria în Zanzibar, unde s-a născut ca Farrokh Bulsara, pe 5 septembrie 1946, precum şi perioada petrecută la un internat britanic din India.

Jurnalele detaliază şi cum familia a fost forţată să fugă din Zanzibar în timpul revoluţiei din 1964, stabilindu-se apoi în Middlesex, în nord-vestul Londrei.

Ultima însemnare din caietul său datează din 31 iulie 1991, când starea lui de sănătate se înrăutăţea. Cântăreţul a murit la vârsta de 45 de ani din cauza unei pneumonii bronşice provocate de SIDA.

Într-o altă scrisoare inclusă în carte, B îşi explică motivele pentru care a decis să dezvăluie jurnalele lui Mercury după 30 de ani: „După mai bine de trei decenii de minciuni, speculaţii şi distorsionări, este momentul ca Freddie să vorbească. Cei care au ştiut despre existenţa mea au păstrat cel mai mare secret al lui din loialitate faţă de Freddie. Faptul că aleg să mă dezvălui în această etapă a vieţii este decizia mea şi numai a mea. Nu am fost constrânsă în niciun fel să fac asta. Mi-a încredinţat colecţia sa de jurnale private – eu, copilul său unic şi succesoarea sa de drept – însemnările scrise ale gândurilor, amintirilor şi sentimentelor sale despre tot ceea ce a trăit.”

Lesley-Ann Jones a declarat că a fost contactată pentru prima dată de B în urmă cu trei ani. Ea a spus pentru Daily Mail: „Instinctul meu a fost să mă îndoiesc de tot, dar sunt absolut convinsă că nu fabulează.

Nimeni nu ar fi putut falsifica toate aceste lucruri. De ce ar fi colaborat cu mine timp de trei ani şi jumătate fără să ceară nimic în schimb?”.

Un reprezentant al Direcției de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei susține că Rusia a pierdut până acum mai mult de 55% din rachete. Potrivit acestuia, toamna va decide soarta războiului, scrie Kyev Independent.

Economie 2022-08-27 15:33:36

Noua rachetă balistică lansată de Rusia asupra orașului ucrainean Dnipro săptămâna trecută avea focoase multiple, dar nu și explozibili, și a provocat pagube limitate, au declarat două surse guvernamentale ucrainene de rang înalt. Comentariile acestora par să confirme descrierea făcută de Kremlin cu privire la utilizarea armei joia trecută ca un avertisment adresat Occidentului, după ce SUA și Marea Britanie au permis Ucrainei să tragă cu rachetele lor în Rusia, scrie Reuters.

Economie 2024-11-27 10:52:12

ACTUALIZARE 16:40 Liderul PNL Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, se va afla vineri seară la Catedrala Mitropolitană Iaşi, unde se desfăşoară pelerinajul religios de Sfânta Parascheva, şi va fi primit de ÎPS Teofan, dar potrivit unor surse liberale, nu se va închina la sfintele moaşte, pentru „a nu sări peste rând”.

Economie 2023-10-13 16:51:14

Un bărbat cu capul acoperit a intrat, joi seară, în sediul unei unităţi bancare din Iaşi, ameninţând angajaţii cu un obiect care părea a fi un pistol şi cerându-le bani. Suspectul nu a reuşit să găsească bani şi a fugit, fiind căutat de poliţişti. În urma incidentului nu au fost persoane rănite.

Economie 2024-09-27 00:43:53

Bugetul care să rezolve problema datoriei Franței include un impozit pe profiturile celor mai mari companii, scrie Politico. Noul guvern francez va prezenta planuri pentru reducerea cheltuielilor publice și creșterea taxelor pentru afacerile și gospodăriile cele mai bogate din Franța, într-un buget conceput în așa fel încât să abordeze preocupările legate de datoria „colosală” a țării.

Economie 2024-10-10 16:56:40

Cercetătorii americani au modificat bacterii transformându-le în vaccinuri personalizate împotriva cancerului care activează sistemul imunitar pentru a căuta şi distruge în mod specific celulele maligne.

Economie 2024-10-18 10:34:22

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul landului Bavaria, Markus Soder, context în care cei doi au vorbit despre minoritatea română din Germania şi despre aderarea României la spaţiul Schengen, transmite Administraţia Prezidenţială.

Economie 2023-02-13 13:56:16

Vicepremierul italian de extremă dreapta Matteo Salvini, care risca mai mulţi ani de închisoare pentru blocarea pe mare a unei nave care transporta migranţi salvaţi în Mediterana, a fost achitat vineri în primă instanţă.

Economie 2024-12-20 23:25:31