Fostul baterist al celebrei formaţii, Ringo Starr, şi-a adus omagiile pe Twitter. "Adio! Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Joe Cocker. Din partea unuia dintre prietenii lui, pace şi iubire", a declarat artistul pe pagina personală.
Un mesaj de condoleanţe a venit şi din partea lui Bryan Adams, care scrie tot pe contul personal de Twitter: "Joe Cocker a murit. Odihneşte-te în pace, bunul meu prieten! Ai fost unul dintre cei mai buni solişti ai muzicii rock dintotdeauna", a declarat cunoscutul cântăreţ canadian.
"Te-am iubit pentru totdeauna şi îţi vom duce dorul neîncetat... Odihneşte-te în pace, Joe Cocker!", a fost şi mesajul lui Steven Tyler. Iar actorul şi cântăreţul Hugh Laurie îşi exprimă starea de şoc: "O, Doamne! Joe Cocker. Lumea se simte acum ca o masă cu două picioare" spune artistul britanic.
Joe Cocker a devenit celebru în 1969 după prestaţia de la festivalul Woodstock, din Statele Unite. Artistul britanic a interpretat atunci un cover după celebra piesă a formaţiei Beatles, "With a Little Help from my friends". În cariera de peste 40 de ani, Joe Cocker a înregistrat 22 de albume în studio şi a susţinut turnee în toată lumea. Artistul britanic a avut patru concerte la Bucureşti, ultimul în luna august a anului trecut, în cadrul turneului său mondial "Fire it up".
