• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-26 13:30:57
  • Sursa:
Lukasenko: Belarusul a reconfigurat avioanele de lupta pentru a putea transporta arme nucleare Imagine

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat vineri că avioanele de luptă SU-24 belaruse au fost reconfigurate pentru a putea transporta armament nuclear, relatează Reuters.

Într-o declaraţie pentru presă, Lukaşenko a explicat că această decizie a fost agreată anterior cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Agerpres.

Belarusul nu are propriile arme nucleare, însă este un aliat al Rusiei şi a permis ca teritoriul său să fie folosit pentru invazia rusă din Ucraina. 

Luna trecută, Aleksandr Lukaşenko declara că Occidentul, Ucraina şi Rusia trebuie să se înţeleagă pentru a evita „prăpastia războiului nuclear”.

„Haideţi să ne oprim. Nu trebuie mers mai departe. Mai departe e prăpastia. Mai departe este războiul nuclear. Nu trebuie să se ajungă până acolo”, a spus liderul din Belarus într-un interviu pentru presa franceză. 

„Trebuie să oprim, să ne punem de acord să oprim acest haos, operaţiunea şi războiul în Ucraina”, a adăugat Lukaşenko. 

Dar, potrivit preşedintelui bielorus, care a pus la dispoziţia armatei ruse teritoriul ţării sale pentru a ataca Ucraina, revine Kievului să facă concesii şi să meargă la negocieri, singura cale de a ieşi din conflict.

Săptămâna aceasta, Aleksandr Lukașenko, a transmis un mesaj ucrainenilor cu ocazia zilei naționale a Ucraineni. Aliatul lui Putin, care a susținut războiul rușilor în Ucraina, le transmite vecinilor ucraineni „Cer senin, toleranță, curaj, putere și succes în restabilirea unei vieți decente”. 

Mesajul acestuia este în contradicție cu acțiunile politice ale administrație de la Minsk, care a susținut încă din primele zile invazia rusă în Ucraina. 

Cu o lună în urmă, Lukașenko și-a declarat din nou susținerea față de invazia rusească în Ucraina și a spus că intenționează să sprijine Rusia „pe deplin”, ca parte a angajamentului său mai vechi pentru o „uniune de stat” cu Rusia, declarații interpretate ca un semnal că Belarusul ar urma să se alăture militar invaziei lui Putin. „Astăzi suntem criticați că suntem singura țară din lume care sprijină Rusia în lupta ei împotriva nazismului. Sprijinim și vom continua să sprijinim Rusia”, spunea Lukașenko.

Citește și: Zelenski: Pentru prima dată, centrala de la Zaporojie s-a oprit. Rusia a adus Ucraina și Europa la un pas de un dezastru radioactiv

O tânără din Tenerife, Spania, și-a înscenat răpirea și a cerut 50.000 de euro răscumpărare de la mama ei. Femeia a primit și o filmare șocantă cu fiica ei aflată în „captivitate”, astfel că n-a stat deloc pe gânduri și a trimis rapid banii, respectând instrucțiunile, dardupă aceea a anunțat poliția.

Economie 2022-09-08 12:49:48

De multe ori, oamenii au tendința să dea vina pe „Mercur retrograd” pentru problemele lor, fie că vorbim despre stări de iritabilitate, tristețe sau evenimente pe care nu le pot controla. Multe persoane care cred în influența lui „Mercur retrograd” evită de obicei să facă achiziții în acea perioadă sau chiar amână semnarea unor contracte sau mutarea într-o casă nouă. Un astrolog celebru a dezvăluit pentru BBC ce se întâmplă de fapt în timpul fenomenului „Mercur retrograd”.

Economie 2024-08-04 15:57:25

Primarul Municipiului București, Nicușor Dan, candidat independent susținut de ADU, a declarat, la ieșirea din secția unde a votat, că a votat „pentru onestitate și realism în viața publică” și „împotriva mafiei imobiliare”. El a îndemnat oamenii să meargă la vot „pentru că e un moment în care ei decid direcția în care noi o să mergem”.

Economie 2024-06-09 10:34:37

Decanul Facultății de Studii Politice și Administrative din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, spune că au existat zvonuri despre practicile lui Alfred Bulai încă din anii 1990,când profesorul lucra la Universitatea din București, însă nu au existat probe, potrivit News.ro.

Economie 2024-08-21 06:56:39

Regele Charles al III-lea a declarat miercuri că este „îngrozit” și condamnă „actele barbare de terorism din Israel”, potrivit unei surse de la Palatul Buckingham, citată de BBC.

Economie 2023-10-11 17:45:40

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, l-a criticat pe Joe Biden pentru faptul că va absenta de la încoronarea Regelui Charles al III-lea, spunând că aceasta este o „lipsă de respect” și precizând că el ar fi mers dacă ar fi fost încă la Casa Albă - „Cred că nu o poate face fizic”, a mai spus fostul președinte.

Economie 2023-05-04 09:17:31

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a fost primită, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. La București s-a semnat acordul dintre guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, Ungariei și României privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi.

Economie 2022-12-17 13:51:19

Digi24.ro continuă serialul despre foștii demnitari ai României, acum ieșiți din viața politică, cu Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului în Guvernul Năstase și inițiatorul unui controversat proiect turistic numit Dracula Park, care n-a mai apucat să fie construit.

Economie 2022-08-17 08:35:56