• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-15 16:55:33
  • Sursa:
Luis Rubiales nu mai are voie sa se apropie la 200 de metri de fotbalista pe care sarutat-o cu forta Imagine

Procurorii au cerut unui judecător să emită pe numele lui Luis Rubiales, fostul președinte al Federației Spaniole de Fotbal, un mandat de restricție pentru ca acesta să nu se mai poată apropia de Jenni Hermoso, fotbalista pe care a sărutat-o cu forța după victoria de la Cupa Mondială. Judecătorul a confirmat acest mandat, iar Rubiales nu mai are voie să se apropie la 200 de metri de sportivă. El susține, în continuare, că sărutul a fost „consensual”.

Procurorii au cerut acest mandat de restricție după ce Tribunalul Național din Madrid a început cercetările pentru agresiune sexuală și coerciție împotriva lui Rubiales.

Apărând pentru prima oară în fața tribunalului, Rubiales a negat acuzații de agresiune sexuală și a susținut, din nou, că sărutul a fost „consensual”.

De cealaltă parte, Hermoso a reiterat că nu și-a dat acordul să fie sărutată.

Fostul președinte al Federației Spaniole a demisionat din funcție în această săptămână, iar apariția lui la tribunal s-a desfășurat cu ușile închise.

Judecătorul Francisco de Jorge primise o solicitare de mandat de restricție de 500 de metri, însă a aprobat unul ceva mai blând, de 200 de metri. Rubiales nu are voie nici să comunice în vreun fel cu Hermoso.

Hermoso, în vârstă de 33 de ani, a susținut încă de la început că sărutul nu a fost consensual. Procurorii au adăugat, ulterior, o nouă plângere pentru coerciție, adăugând și că Rubiales a pus presiune pe fotbalistă după sărut pentru ca aceasta să-i ia apărarea public.

Guvernul spaniol a reformat legea în ce privește consimțământul în aceste cazuri după ce un caz extrem de mediatizat de viol în grup din 2016 s-a terminat cu achitarea celor cinci bărbați acuzați.

Pe baza legislației „Doar da înseamnă da”, un sărut fără consimțământ poate fi considerat agresiune sexuală. Astfel, Rubiales poate să ajungă inclusiv la închisoare, dacă va fi găsit vinovat.

La cinci zile după victoria de la Cupa Mondială, Jenni Hermoso a transmis un comunicat în care spune că nimeni nu trebuie să fie o victimă a unui astfel de comportament - „m-am simțit vulnerabilă și o victimă a acestui comportament impulsiv, sexist, inadecvat și lipsit de orice fel de consimțământ din partea mea”.

Ea urmează să depună mărturie în instanță cu o altă ocazie.

Judecătorul va decide, acum, dacă procesul în acest caz va fi deschis după ce va examina mai multe clipuri video dinainte, din timpul și de după ceremonie.

El a cerut să-i fie puse la dispoziție clipuri video cu sărutul „din toate unghiurile” și va examina inclusiv imagini de la sărbătoarea din vestiar și din autobuzul echipei, după plecarea de la stadionul din Sydney.

Citiți și: VIDEO Jurnalistă agresată sexual chiar în timp ce transmitea live. Tânărul a fost arestat

Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă după ce vineri, la marginea unei păduri din Bragadiru, a fost găsit cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie, informează News.ro.

Economie 2025-01-10 18:15:09

Omul care a creat ChatGPT mărturisește că este puțin speriat de ceea ce a realizat.

Economie 2023-03-21 15:16:59

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj, miercuri, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Externe al României. Potrivit acestuia, „este pentru prima dată când, inclusiv ca rezultat al unor decenii de muncă diplomatică, România este profund ancorată într-un sistem euroatlantic de valori, securitate şi solidaritate de neclintit”.

Economie 2022-07-27 09:55:22

Un autobuz care transporta turişti din România a fost implicat, marți, într-un accident în Bulgaria, relatează publicația Novinite. 10 persoane au fost transportate la spital, o femeie de 62 de ani este în stare gravă.

Economie 2024-01-02 18:07:56

O femeie de 42 de ani a murit, duminică, după ce i s-a făcut rău la volan, maşina fiind oprită pe marginea unei străzi din Piteşti. Ea era singură în maşină, cu uşile blocate, iar trecătorii au sunat la 112. Femeia a fost scoasă de către salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş după ce aceştia au spart geamul autoturismului şi i s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

Economie 2023-12-31 18:05:09

Paul McCartney și Ringo Starr s-au întors joi seară acolo unde le era locul - să cânte împreună, live, pe o scena din Londra, scrie CNN.

Economie 2024-12-20 19:02:10

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri, la Palatul Cotroceni, pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată în România. În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic, în care va fi susţinută o alocuţiune, potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială. 

Economie 2023-05-30 12:28:55

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la New York, că premierul Marcel Ciolacu ar trebuie să explice de ce România a obținut „un portofoliu social care încă trebuie clarificat ce conține” pe care îl va deține Roxana Mînzatu, după ce șeful Executivului a spus tuturor că va obține un portofoliu economic.

Economie 2024-09-25 21:20:49