El a mărturisit că s-a simțit „nedreptățit” pentru faptul că președintele Iohannis nu l-a susținut, dar a precizat că „așa e uman” și, în plus, nici nu îi ceruse asta.
„Sunt în prima linie a bătăliei pentru punerea în practică a proiectului Iohannis. Voi veghea din poziția de prim-vicepreședinte al PNL, alături de președintele PNL, Alina Gorghiu, ca marele PNL să fie un partener solid, credincios, corect”, a spus Ludovic Orban.
Vicepreședintele PNL spune că Alina Gorghiu are avantajul de a fi o figură mai nouă în viața publică și este conștient că o mare parte a alegătorilor și-au dorit acest lucru, sesizat și de colegii săi de partid. „În schimb, e nevoie și de experiență, iar dacă nu are suficientă experiență, întreaga mea experiență îi va sta la dispoziție”, a spus Ludovic Orban.
El a încheiat cu un apel adresat susținătorilor săi de a-i acorda acum sprijinul noului președinte al PNL.
Citiți și:
