ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Sunt primul care am afirmat că ofiţerul acoperit este Victor Ponta, nu e nicio noutate pentru mine. Trebuie văzut dacă nu era ilegal ca Victor Ponta, fiind procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, să fie în acelaşi timp şi ofiţer de informaţii”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit Mediafax.
El speră ca românii să înţeleagă faptul că „Victor Ponta nu poate să ajungă preşedintele României, în condiţiile în care i-a minţit pe toţi românii ascunzând faptul că a fost ofiţer al unui serviciu de informaţii”.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Pe de altă parte, Ludovic Orban crede că declaraţia şefului statului „nu va avea impact foarte mare pentru că este făcută de Băsescu”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în timp ce era procuror, fapt ce reprezintă „o ilegalitate constituţională„ şi „o incompatibilitate”, potrivit Constituţiei vechi.
Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!
