• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-11 13:28:48
  • Sursa:
Lucian Bode vrea o lege a protestului, dupa violentele de la manifestatia AUR. "Autoritatea statului trebuie intarita" Imagine

Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat că legislaţia în ceea ce privește protestele este învechită și trebuie întărită, dând ca exemplu manifestația violentă a susținătorilor AUR din fața Parlamentului.

Bode a amintit că astfel de modificări pe care el și premierul ar fi vrut să le aducă la Codul Penal au fost contestate în trecut.

"Poate că cei care criticau iniţiativa legislativă a domnului prim-ministru şi a mea cu privire la modificarea Codului Penal astăzi ne dau dreptate. Este absolut normal să asiguri cadrul legal pentru a protesta într-un mod paşnic, dar în momentul în care protestul devine unul violent, în momentul în care tu vii la protest cu muniţie, în momentul când vii la protest cu gândul şi cu mesaje de a ataca un demnitar sau orice cetăţean din ţara asta, protestul este unul violent, care trebuie să fie sancţionat pe măsură", a spus Bode, potrivit News.ro.

"Cred că autoritatea statului trebuie întărită, cred că legislaţia trebuie întărită în acest sens, trebuie modernizată pentru a permite forţelor de ordine să acţioneze în parametrii anilor 2023, pentru că Jandarmeria funcţionează astăzi după o lege, din punctul meu de vedere, învechită", a adăugat ministrul de Interne.

El a precizat că "timp de şase luni de zile autorităţile statului pot identifica participanţii la acest protest neauorizat, neasumat şi pot fi sancţionaţi".

"Până la acest moment au fost sancţionaţi 45 de participanţi cu amenzi însumate, contravenţionale, la aproximativ 50.000 de lei. De asemenea au fost întocmite patru dosare penale, până în acest moment. Legat de cele două dosare penale întocmite în urma agresiunii la adresa celor doi demnitari, parlamentari, după discuţia pe care colegii mei de la Poliţie au avut-o atât cu domnul Orban cât şi cu domnul Botond, au spus că îşi rezervă dreptul de a depune în termenul legal o plângere penală", a arătat el.

Lucian Bode s-a referit și la incidentul în care șefa organizației de tineret a partidului AUR, Ariadna Cîrligeanu, a intrat în sediul Parlamentului cu gloanțe la ea.

Ministrul a spus că în interiorul Palatului Parlamentului există o instituţie care răspunde de securitatea celor care intră în acest perimetru și că măsurile de securitate trebuie revizuite și acolo pentru că "e inadmisibil să ajungi să intri în Parlamentul României cu muniţie, cu droguri".

"Este regretabil ce s-a întâmplat, dar forţele de ordine au acţionat din punctul meu de vedere impecabil, nu au exagerat şi au reuşit să păstreze în siguranţă perimetrul de protecţie a Palatului Parlamentului, iar cei care s-au dedat la acte de violenţă vor plăti", a mai spus Lucian Bode.

Polonia va oferi cetăţenilor cu vârste între 60 şi 79 de ani a patra doză dintr-un vaccin anti-COVID-19 începând de vineri, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Adam Niedzielski.

Economie 2022-07-21 16:22:05

Doi finlandezi au pictat locul de parcare al unui consul rus în culorile steagului ucrainean. Ei și-au numit acțiunea rezultatul unui „referendum în doi” privind „anexarea” locului de parcare în favoarea Ucrainei. Autoritățile locale au anunțat că nu vor îndepărta vopseaua.

Economie 2022-10-15 08:40:05

Forțele israeliene au intrat pe teritoriul Siriei pentru prima dată în jumătate de secol cu scopul de a preveni noile autorități – rebelii islamiști care l-au răsturnat de la putere pe Bashar al-Assad – să profite de capacitățile militare ale armatei siriene pentru a ataca Israelul. Incursiunea în Siria, care reprezintă a treia operațiune terestră a armatei israeliene din octombrie 2023, după Gaza și Liban, a venit într-un moment în care sirienii abia ce sărbătoreau sfârșitul a 13 ani de război civil.

Economie 2024-12-13 07:00:51

Liderul Hezbollah, Naim Qassem, i-a felicitat, sâmbătă, pe palestinieni pentru acordul de încetare a focului din Gaza, declarând într-un discurs că acesta demonstrează „persistenţa rezistenţei” împotriva Israelului, transmite Reuters.

Economie 2025-01-18 14:10:38

O rachetă rusească a lovit, luni după-amiază, un centru comercial din orașul Kremenciuk în regiunea Poltava a Ucrainei. Imagini de la fața locului arată clădirea în flăcări și oamenii fugind disperați din calea focului.

Economie 2022-06-27 23:00:34

Un tribunal al Uniunii Europene a comis erori juridice atunci când a decis în favoarea Apple cu privire la un ordin de a plăti taxe de 13 miliarde de euro şi ar trebui să revizuiască din nou cazul, a declarat joi un consilier al Curţii Europene de Justiţie, într-un potenţial regres pentru producătorul de iPhone-uri, informează Reuters, preluată de news.ro.

Economie 2023-11-10 08:50:09

Discurs impresionant la festivitatea de absolvire organizată la cel mai mare liceu din județul Arad. Într-o sală plină de oficialități, profesori și elevi, șefa de promoție a mărturisit în fața audienței că este dezamagită de experiența avută în școală și a taxat dur sistemul românesc de educație.

Economie 2024-06-09 08:31:44

Disidentul rus Vladimir Kara-Murza a declarat luni Consiliului Europei că în Rusia, sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin, există mai mulţi deţinuţi politic decât erau în URSS spre sfârşitul regimului comunist, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-09-30 17:13:11