Din primele informaţii, se pare că atacatorii voiau să-l ucidă pe adolescentul de 17 ani pentru că făcea parte dintr-o bandă rivală. Tânărul era internat la secţia de terapie intensivă după ce fusese împuşcat.
Cinci asistente au fost luate ostatice în timpul atacului, care a durat o oră.
Totul s-a petrecut în oraşul Chone, din vestul ţării. Personalul medical şi pacienţii spun că s-au încuiat în saloane în momentul în care bărbaţii înarmaţi au pătruns în spital.
"Nu cunoşteau spitalul, se pare, aşa că se plimbau peste tot", a povestit Homero Andrade, un purtător de cuvânt al anajaţilor pentru publicaţia El Diario.
"Mulţumim lui Dumnezeu şi poliţiştilor că încă mai suntem în viaţă să putem vorbi despre asta", a adăugat el. Nu au existat victime nici în urma atacului, nici în urma intervenţiei poliţiei.
Şi preşedintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, a avut cuvinte de laudă pentru poliţiştii care au intervenit şi a împărtăşit pe reţelele sociale imagini de la intervenţie.
Actele de violenţă între grupările interlope din Ecudador s-au înmulţit în ultimii ani. Analiştii cred că de vină ar fi extinderea cartelurilor mexicane în Ecudador şi recrutarea traficanţilor de cocaină de aici.
