• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-10 10:05:36
  • Sursa:
Lovitura de stat in Niger. SUA sunt „puternic ingrijorate” pentru sanatatea presedintelui Mohamed Bazoum, retinut dupa puci  Imagine

Statele Unite sunt îngrijorate pentru sănătatea preşedintelui nigerian Mohamed Bazoum, reținut de la lovitura de stat de la 26 iulie în această ţară, relatează AFP, potrivit News.ro. 

„Suntem puternic îngrijoraţi cu privire la sănătatea sa şi securitatea sa şi a familiei sale”, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, în urma unei convorbiri telefonice a secretarului de Stat american Antony Blinken cu preşedintele nigerian Mohamed Bazoum.

Pe de altă parte, Parisul a „dezminţit ferm” acuzaţii ale regimului militar din Niger potrivit cărora Franţa a încălcat spaţiul aerian şi a „eliberat terorişti”.

„Deplasarea aeriană rrealizată în Niger face obiectul unui acord prealabil şi unei coordonări tehnice cu forţele nigeriene, o autorizaţie confirmată în scris”, au anunţat miercuri, într-un comunicat comun ministerele franceze de Externe şi al Apărării.

Ele subliniază că „niciun atac asupra unei tabere nigeriene nu a avut loc”.  „Niciun terorist nu a fost eliberat de către forţe franceze care luptă împotriva acestui flagel de mulţi ani în Sahel, punând în pericol viaţa militarilor francezi”, subliniază ele.

„Forţele franceze” au organizat decolarea miercuri, de la N'Djamena, în Ciad, a „unui avion militar”, ”la ora locală 6.01 (8.01, ora României)”, a anunţat într-un comunicat Consiliul Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP), care a preluat puterea în Niger.

„Această aeronavă a tăiat în mod voit orice contact cu controlul aerian la intrarea în spaţiul nostru aerian, de la (ora locală) 6.39 (8.39, ora României), la ora (locală) 11.15 (13.15, ora României)”, potrivit CNSP.

Pe de altă parte, un fost emir din Kano, în nordul Nigeriei, a anunţat miercuri că se afla la Niamey în vederea unei medieri cu puciştii din Niger, cu o zi înaintea unui summit vestafrican crucial, în Nigeria.

„Am discutat cu şeful statului”, generalul Abdourahamane Tiani, noul om puternic de la Niamey, şi „ne vom întoarce în Nigeria pentru a-i transmite preşedintelui” nigerian Bola Tinubu un „mesaj” din partea generalului, a anunţat fostul emir, Sanusi Lamido Sanusi, la televiziunea naţională nigeriană, precizând că nu este un ”emisar al Guvernului”.

Blocul vestafrican de ţări care se opune loviturii de stat din Niger acordă prioritate diplomaţiei în rezolvarea crizei, însă îşi menţinea, miercuri, ameninţarea cu o intervenţie armată în vederea repunerii în funcţie a preşedintelui îndepărtat de la putere Mohamed Bazoum, cu o zi înaintea unui summit al Comunităţii Wconomice a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO), în Nigeria.

Preşedintele Nigeriei Bola Tinubu, preşedintele CEDEAO în această perioadă, a dat asigurări că diplomaţie este „cea mai bună cale de urmat”, fără să excludă o intervenţie militară. „Nicio opţiune nu a fost îndepărtată”, a subliniat un purtător de cuvânt al preşedinţiei din Nigeria.

Preşedintele Guineei-Bissau Umaro Sissoco Embalo a apreciat miercuri că existenţa CEDEAO este în joc în criza nigeriană, înaintea summitului organizaţiei pe tema puciului de la Niamey.

Umaro Sissoco Embalo a declarat presei, înainte de să plece la Abjua, că preşedintele Mohamed Bazoum, destituit de către militari nigerieni, este singurul conducător legitim al Nigerului.

„Singurul preşedinte pe care-l vom recunoaşte este Bazoum. El este cel pe care poporul l-a ales”, a subliniat el.

Un fost fotbalist care s-a antrenat la academia clubului Arsenal a rămas tetraplegic după ce în băutura pe care a consumat-o la o ieșire în oraș cu prietenii i-ar fi fost puse droguri fără voia sa, potrivit The Independent.

Economie 2023-04-25 11:33:48

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, a explicat vineri cum se va face rocada guvernamentală, menţionând că „cel mai simplu pentru toată lumea” ar fi ca protocolul politic să se respecte „întocmai”, dar există şi posibilitatea de se negocia un schimb de ministere.

Economie 2023-04-28 14:09:56

Peste 16.000 de femei au fost victime ale violenței domestice doar în acest an. Dintre acestea, multe dintre ele sunt inclusiv din Capitală, arată datele Poliției Române. Într-un răspuns pentru Digi24 instituția spune că numărul victimelor violenței domestice în București a crescut de la 4.755, în 2019, la 7.813 victime, anul trecut. Avocata Giulia Crișan de la Asociația ANAIS spune în Interviurile Digi24.ro că sunt mai multe cazuri declarate oficial și pentru că femeile au prins mai mult curaj să sune la poliție.

Economie 2024-09-04 20:41:52

Președintele Curții Constituționale Marian Enache a vorbit, într-un interviu acordat juridice.ro, despre decizia CCR privind anularea alegerilor și despre posibilitatea reluării turului II al prezidențialelor. Astfel, Enache spune că este exclus să existe o erată pentru a fi reluat turul al doilea.

Economie 2025-02-20 08:36:28

Forța de muncă din România se va diminua cu 8,8% în următorii opt ani iar lipsa calificărilor și nepotrivirile cu nevoile pieței de muncă, precum și sistemul educațional slab afectează în mod negativ perspectivele acestei evoluții, arată raportul de țară aferent Semestrului European pentru pimăvara 2022.

Economie 2022-05-23 16:38:07

Guvernul SUA nu susține atacurile partizanilor anti-Putin de pe teritoriul Rusiei și s-a distanțat de astfel de inițiative, după ce o incursiune în regiunea de graniță Belgorod a dus la primele raiduri semnificative în Rusia, de când regimul Putin a declanșat invadarea Ucrainei anul trecut, relatează BBC.

Economie 2023-05-24 09:07:49

Prinţul Vittorio Emanuele di Savoia, fiul ultimului rege al Italiei, a murit sâmbătă la Geneva, în Elveţia, la vârsta de 86 de ani, după un lung exil, a declarat pentru AFP avocatul său Sergio Orlandi, confirmând o informaţie apărută în presa italiană, transmite News.ro.

Economie 2024-02-03 15:18:05

Durerea și dificultatea la urinare sau la ejaculare, problemele de erecție, scăderea presiunii jetului urinar și prezența sângelui în urină sau în lichidul seminal pot fi manifestări clinice ale cancerului de prostată. Acesta este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oncologice la bărbați, deseori diagnosticată într-un stadiu avansat, când simptomele devin greu de ignorat. Din fericire, boala poate fi tratată cu succes printr-o intervenție chirurgicală minim invazivă, care poate asigura vindecarea, dar și păstrarea unei bune calități a vieții bolnavului. Astfel, postoperator, pacientul își va menține funcția urinară și se va putea bucura în continuare de o viață sexuală normală.

Economie 2023-01-30 10:43:51