• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-02 10:29:28
  • Sursa:
Liz Truss, sustinuta de fosta sa contracandidata, Penny Mordaunt, in cursa pentru sefia Partidului Conservator Imagine

Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, una dintre cei doi finalişti în cursa pentru postul de preşedinte al Partidului Conservator, a primit un sprijin important din partea fostei ministre a apărării, Penny Mordaunt, ultima eliminată în alegerile interne din formaţiunea aflată la guvernare la Londra. "Am văzut suficient pentru a şti persoana în care îmi voi pune încrederea şi ea este Liz Truss", a transmis Mordaunt, potrivit Reuters.

Penny Mordaunt a pierdut cu o diferenţă de numai opt voturi faţă de Truss cel mai recent tur al scrutinului intern, pe prima poziţia plasându-se fostul ministru al finanţelor Rishi Sunak.

''Am fost a treia în această întrecere şi vă datorez tuturor să fiu un indicator, nu o roză a vânturilor, aşadar am făcut o alegere. Am văzut suficient pentru a şti persoana în care îmi voi pune încrederea şi ea este Liz Truss'', a spus Penny Mordaunt adresându-se asistenţei prezente la o dezbatere cu cei doi finalişti desfăşurată la Exeter, în sud-vestul Angliei.

Mordaunt se alătură astfel altor demnitari conservatori care şi-au exprimat sprijinul pentru Liz Truss (47 de ani) în ultimele zile, precum ministrul apărării Ben Wallace şi ministrul finanţelor Nadhim Zahawi, notează AFP, citată de Agerpres.

Candidat preferat de deputaţii majorităţii conservatoare din Camera Comunelor, Rishi Sunak (42 de ani) este în mod clar mai puţin popular la baza partidului pentru a deveni viitorul şef al guvernului.

De la începerea campaniei electorale interne, Liz Truss şi Rishi Sunak au avut opinii divergente mai ales pe subiecte legate de fiscalitate. Truss promite scăderi de impozite, anunţând că va reveni asupra creşterii cotizaţiilor sociale introduse în primăvară pentru a finanţa sistemul public de sănătate, pus la încercare de pandemia de COVID-19.

De partea sa, Sunak a promis că va avea trei priorităţi dacă va deveni liderul conservatorilor şi, implicit, prim-ministru al Regatului Unit: ''restabilirea încrederii, reconstruirea economiei şi reunirea ţării''. El a criticat din nou planurile lui Truss de tăiere masivă a taxelor, pledând în schimb pentru o scădere graduală, de la 20% la 16%, până la finalul mandatului viitorului parlament.

Membrii Partidului Conservator, al căror număr este estimat la aproximativ 200.000 (mai puţin de 0,3% din populaţie), îşi vor putea exprima opţiunea printr-un vot prin corespondenţă până la 2 septembrie. Rezultatul este aşteptat pentru data de 5 septembrie.

Un oficial de rang înalt al ONU a declarat că imaginile care vin din Gaza sunt „o dovadă a modului în care Rafah s-a transformat în Iadul pe pământ”. De asemenea, Administraţia Biden a cerut Israelului să ia toate măsurile de precauţie pentru a proteja civilii, potrivit Sky News.

Economie 2024-05-28 09:34:49

Traficul feroviar a fost oprit temporar, marţi după-amiază, pe Magistrala 500 Mărăşeşti-Adjud, judeţul Vrancea, după ce o autoutilitară a fost lovită de un tren, la o trecere peste calea ferată din Haret, informează news.ro. Şoferul autoutilitarei a fost proiectat din autovehicul, fiind găsit în stop cardio-respirator şi fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost declarat decesul acestuia.

Economie 2025-05-13 14:29:51

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, în emisiunea Jurnalul de Seară, la Digi24, că are „o relație personală bună” cu președintele liberalilor, Nicolae Ciucă. „M-a felicitat, ne-am exprimat deschiderea către dialog”, a afirmat edilul, care precizează însă că nu are certitudini că va fi susținut de PNL în Consiliul General. 

Economie 2024-06-10 21:04:24

Economia zonei euro a fost în recesiune tehnică în primele trei luni ale acestui an, potrivit cifrelor revizuite publicate joi de Eurostat. Statisticile arată că PIB-ul zonei euro s-a contractat atât în primul trimestru din 2023, cât şi în ultimul trimestru din 2022.

Economie 2023-06-08 14:32:27

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care luptă împotriva armatei turce din 1984, a anunţat că pune capăt unui armistiţiu unilateral pe care l-a decretat în februarie, după cutremurele devastatoare care au zguduit Turcia și Siria.

Economie 2023-06-15 09:57:49

Timpul care a mai rămas pentru salvarea oamenilor din submersibilul dispărut în Atlantic este foarte scurt, iar următoarele zile vor fi critice, spune dr. Simon Boxall, expert în oceanografie, citat de BBC. Expertul spune că situația în interiorul vasului pierdut nu este una prea bună dacă el este pierdut pe fundul oceanului.

Economie 2023-06-20 16:54:35

Ministerul britanic al Apărării a transmis în evaluarea de luni dimineață referitoare la războiul din Ucraina că armata rusă a suferit până în prezent „pierderi devastatoare” în rândul ofițerilor de rang mediu și inferior.

Economie 2022-05-30 11:03:34

Președintele Volodimir Zelenski a reacționat dur, duminică seara, după ce Papa Francisc a îndemnat Ucraina să aibă curajul să ridice steagul alb și să negocieze cu Moscova, afirmând că în războiul împotriva Rusiei, adevăraţii lideri spirituali sunt în prima linie şi îi ajută pe oameni cu rugăciuni, vorbe şi fapte, iar cei aflaţi la 2.500 de kilometri distanţă - aluzie la Vatican - nu pot emite pretenţii de a media virtual „între cineva care vrea să trăiască şi cineva care vrea să te distrugă”.

Economie 2024-03-11 09:37:38