Ridicat la începutul secolului al XIX-lea de coloniștii germani, satul Lindenfeld era renumit pentru cât de organizate erau cele patruzeci și opt de gospodării. Partidele de vânătoare porneau chiar de la biserica din mijlocul satului: ”Era o sfoară și trăgeam clopotele când veneam la o patidă de vânătoare. Să ne adunăm trăgeam clopotul și se auzea mai bine”.Acum, nici câinii nu mai latră la Lindenfeld, satul nu mai are locuitori și ca o ironie păstrează doar codul poștal. În anii '80, comuniștii au lăsat drumul de izbeliște, așa că, izolați de civilizație, nemții au fost nevoiți să plece.

”Era cum să zic și vinderea de către domnul Nicolae Ceaușescu a populației în valută. Și le-a permis să treacă granița, contra valutei respective au plecat în Germania”, spune Simion Liuba, localnic.

Iar unele case păstrează încă mesele, scaunele, patul. Chiar un brâu tradițional german așteaptă să fie îmbrăcat: ”Înseamnă că o fo' bucătărie dacă îi făcut ăsta”, - Și ăsta e? ”Ăsta îi cuptor de găteau mâncarea pe el”.

Povestea nemților care au trăit în satul din munți l-a inspirat pe regizorul Radu Gabrea să facă filmul Lindenfeld, o poveste de dragoste. Românii din satele învecinate își amintesc cum locuitorii din Lindenfeld i-au învățat să se gospodărească: ”Nemții or cunoscut lumea, poporul și ne-o primit cu bucurie cu toate alea”, ”O fost frumos, o fost căși, cam 48 de numere am știut eu, am lucrat când eram copil, operator cu filmul, mă duceam la ei acolo sus”, ”Era închegat, se ocupau cu tot felul de meșteșuguri din astea”.

Asemenea unui muzeu viu, satul Lindenfeld, aflat la 23 de km de Caransebeș, își așteaptă încă nemții sau pe curioșii care vor să descopere cum se trăia la început de secol.

Reporter: Vlad Ungar Operator: Viorel JivaEditor web: Călin Țenche