• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-11 15:33:27
  • Sursa:
Ligia Deca, despre exmatricularea temporara a elevilor violenti: „Cred ca nu ar fi o idee rea”. Ce conditii pune ministrul Imagine

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, consideră că „nu ar fi o idee rea” suspendarea pentru câteva zile a elevilor care comit fapte cu violenţă, dacă măsura este însoţită de consiliere. Ea s-a declarat și în favoarea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, pentru „combaterea violenței”. Declarațiile ministrului vin la câteva zile după ce un elev de clasa a X-a la un liceu din București și-a înjunghiat profesoara de japoneză în gât, nemulțumit de un test neașteptat.

Ligia Deca a fost întrebată ce părere are de exmatricularea limitată, de 3-5 zile, propusă de sindicatele din învăţământ pentru elevii care comit fapte violente la şcoală.

„Aceasta este o suspendare. Da. O astfel de măsură, dacă ea este însoţită de măsuri de consiliere şi de anumite acţiuni pe care elevul şi familia ar trebui să le facă, cred că nu ar fi o idee rea”, a declarat Ligia  Deca marți, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă este potrivită propunerea unor profesori ca nota la purtare să conteze la Bacalaureat, Deca a spus: „Depinde despre ce vorbim. Dacă este o limitare a dreptului la educaţie, iarăşi avem o problemă constituţională. Trebuie să analizăm împreună cu juriştii”.

O profesoară de japoneză din București a fost înjunghiată în gât săptămâna trecută, în timpul orei, de un elev de clasa a X-a, nemulțumit din cauza unui test neanunțat. 

Ligia Deca a mai arătat marți că o procedură de management al cazurilor de violenţă în şcoli va fi realizată în două săptămâni. Ea a precizat că se duc discuţii cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne pentru modificări legislative privind modul în care va răspunde familia în astfel de situaţii, dar şi pentru o procedură de identificare şi confiscare a obiectelor interzise introduse în şcoli.

„Vizavi de discuţia pe care au ridicat-o cadrele didactice - şi pe bună dreptate - în urma cazurilor de săptămâna trecută, foarte vizibile în presă, dar ştim cu toţii că nu doar din cauza a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, este o chestiune pe care trebuie să o adresăm la nivel de cauze, şi anume violenţă în mediul şcolar. Suntem cu toţii afectaţi de aceste evenimente. Cred că este o reacţie emoţională absolut explicabilă şi ea trebuie să genereze soluţii, dar soluţiile vin atunci când ne putem apleca, nu sub imperiul emoţiei de moment, ci atunci când găsim cea mai bună variantă în contextul legislativ, nu numai al educaţiei, ci şi în alte tipuri de contexte legislative, de exemplu când ne uităm la Codul civil sau Codul penal”, a mai spus Ligia Deca la Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Ea a spus că este preocupată de asigurarea unui climat de siguranţă în şcoli încă de când am preluat mandatul.

„Îmi aduc aminte că în luna noiembrie sau decembrie am avut mai multe cazuri de violenţă şcolare, de data aceasta între elevi. În acel moment, am iniţiat discuţii cu Ministerul Familiei, care are în subordine Autoritatea pentru Protecţia Copilului, şi cu Ministerul Afacerilor Interne, care are în subordine Direcţia de siguranţă şcolară”, a adăugat Deca.

Ministrul Educaţiei a precizat şi că se lucrează şi va fi finalizată în două săptămâni, cel mai probabil, o procedură de management al cazurilor de violenţă în şcoli.

„Înseamnă că fiecare instituţie - şcoală, direcţie de siguranţă şcolară, DGASPC - are propriile proceduri în cazurile în care informaţii privind violenţa în şcoli ajung la ele. Procedurile acestea trebuie adunate şi trebuie ca fiecare om din şcoală să ştie cum să reacţioneze, dacă un profesor întâlneşte o situaţie de violenţă unde merge, ce trebuie să aştepte ca feedback. Vă dau un exemplu: DGASPC, atunci când este avertizată pentru cazuri grave, alocă un manager de caz, deschide o anchetă, face un raport cu specialişti, raport care include o secţiune de recomandări. Aceste recomandări trebuie să ajungă înapoi la unitatea şcolară. Unitatea şcolară trebuie să dea feedback-ul către DGASPC, ce s-a pus în practică sau nu, pentru că, ştim cu toţii, mulţi dintre specialiştii necesari pentru a ataca la cauză problema violenţei în şcoală se află în alte instituţii”, a explicat Ligia Deca.

Ea a menţionat că este „o răspundere colectivă”, ca societate, pentru că „şcolile reflectă atmosfera din societate”.

„Sigur că şcolile trebuie să schimbe atmosfera din societate prin procesul educaţional, dar trebuie să fim conştienţi de acest fapt”, a spus Deca.

Ministrul Educaţiei a arătat că a purtat discuţii cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne pentru a vedea ce modificări legislative trebuie făcute în privinţa „modului în care poate răspunde familia, din punct de vedere al amenzilor sau al acţiunilor pe care familia ar trebui să le ia în cazuri de violenţă”.

„De asemenea, cu MAI purtăm discuţii privind procedura de identificare şi confiscare a obiectelor interzise introduse în şcoli. Acolo este clar că percheziţia, în lege, nu poate fi realizată decât de către personal abilitat: Poliţie, Jandarmerie. Trebuie să vedem cum procedăm în şcoală pentru că nu poate un cadru didactic sau directorul şcolii să se substituie personalului abilitat în acest sens şi nici nu cred că este recomandat. Cred că în altă parte poate contribui cadrul didactic pentru prevenirea violenţei”, a mai arătat Deca.

Ligia Deca a menţionat propunerile prevăzute în noile legi ale educaţiei pe această temă.

„Propunem camere resursă, care pot fi utilizate deja pentru acel proces de reflecţie şi liniştire al elevilor, dar şi în cazul în care, mă rog, sunt alte tipuri de persoane din şcoală care generează astfel de incidente. Propunem, de asemenea, extinderea atribuţiilor Centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, incluzând dezvoltarea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea de intervenţii în situaţii de violenţă şcolară, plus medierea conflictelor şi consilierea atât a beneficiarilor direcţi, preşcolari, elevi în situaţii de violenţă şcolară”, a evidenţiat ministrul.

Ea a mai afirmat că Ministerul Educaţiei a avut în dezbatere publică Strategia Naţională pentru educaţie parentală, care va fi adoptată în termen de şase luni.

Deca a subliniat că este esenţială implicarea familiei în acest proces, pe care, acum, din păcate, şcoala îl gestionează preponderent.

„Întărim răspunderea contravenţională a elevilor prin trimiterile la Codul civil şi la Codul penal. De asemenea, la sugestia federaţiilor sindicale, introducem amenzi pentru părinţii sau tutorii care refuză să semneze contractul educaţional, contract educaţional care trebuie să includă şi drepturile şi obligaţiile elevilor în unităţile de învăţământ şi, sigur, şi ale familiei prin extensie. De asemenea, propunem elaborarea Planului Naţional pentru siguranţa în învăţământul preuniversitar, care trebuie să includă, inclusiv, standarde de siguranţă, care nu sunt numai de infrastructură constructivă, sunt standarde şi în ceea ce priveşte, de exemplu, supravegherea video, că tot s-a discutat despre ea, în ce condiţii, cum şi cine poate accesa aceste înregistrări tocmai pentru a putea clarifica eventualele sesizări”, a mai spus ministrul.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că supravegherea claselor prin intermediul camerelor video ar fi în interesul public pentru prevenirea faptelor de violenţă care ar putea fi comise de către elevi.

Întrebată la Parlament dacă ar fi de acord cu existenţa camerelor video în clase, respectiv ca acestea să poată fi pornite în timpul orelor, ministrul Educaţiei a arătat că există deja o astfel de supraveghere, înregistrările fiind deja utilizate în anumite cazuri.

„Avem camere de luat vederi şi am văzut că în anumite cazuri au fost şi utilizate înregistrările. Sigur că avem un regim acolo, trebuie să avem grijă la dreptul la imagine, de dreptul profesorului de a fi supravegheat în timpul orei. Dar eu cred că pentru interesul public, cum ar fi combaterea violenţei, ar putea fi o măsură care previne - faptul că ştiu că se poate vedea fapta antisocială şi, sigur, numai anumite persoane autorizate ar trebui să aibă acces la înregistrări. Dar şi în opinia mea ar putea reprezenta o soluţie”, a declarat Ligia Deca.

Întrebată în context dacă ar fi de acord cu existenţa unor centre de reeducare, ministrul a arătat că ceea ce a existat înainte de 1989 nu mai poate fi posibil.

„Avem deja centre educaţionale speciale, dar direcţionarea copiilor către aceste centre nu o poate face decât instanţa. Avem o procedură foarte clară din punct de vedere juridic. Nu cred că trebuie segregare de tip centre de reeducare, aşa cum existau în perioada de dinainte de 1989. În deceniile care au trecut am văzut că există soluţii mult mai eficiente pentru reabilitarea elevilor”, a spus Deca.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că Executivul a decis, în şedinţa de joi, ca în 2024, zilele de 2 mai, 16 august şi 27 decembrie să fie zile libere pentru personalul bugetar. El a adăugat zilele vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru, transmite News.ro.

Economie 2023-12-21 15:00:48

România a făcut progrese importante în combaterea corupției, se arată într-un raport Global Initiative Against Transnational Organized Crime (GI-TOC), finanțat de guvernul Statelor Unite și de Uniunea Europeană. Raportul cuprinde o analiză amplă a problemelor de crimă organizată cu care se confruntă țara noastră, aflată pe ruta traficanților de persoane sau de droguri.

Economie 2024-04-05 10:58:27

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost declarat vinovat, miercuri, de o curte de apel din Paris pentru finanţarea ilegală a campaniei sale electorale din 2012, dar a obţinut o sentinţă mai blândă, de un an închisoare - dintre care şase luni cu suspendare -, faţă de o decizie anterioară a unei instanţe inferioare, relatează BFM TV şi Reuters, preluate de News.ro.

Economie 2024-02-14 16:01:40

Kremlinul reacționează după tentativa de asasinat a lui Donald Trump și vine cu acuzații la adresa administrației Biden. Rusia susține astfel că actuala administrație americană a creat atmosfera care a provocat atacul, potrivit Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Economie 2024-07-14 16:12:06

Piesa lui Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023, a fost desființată la NRK, televiziunea publică norvegiană, într-o emisiune dedicată concursului muzical aflat în plină desfășurare, a cărui finală va avea loc weekendul acesta.

Economie 2023-05-11 16:12:45

Buncărele par să fie la modă, mai ales în țările apropiate de Rusia. Știm deja că Finlanda este pregătită să-și adăpostească cea mai mare parte a populației, în cazul unui atac. În Cehia, miile de buncăre pe care Ministerul Apărării le-a scos la vânzare au devenit noua atracție a pieței imobiliare. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta la ora 19:30.

Economie 2022-06-27 13:19:45

Cu o înălțime de 2.000 de metri și peste 7.000 de trepte, Muntele Tai, din provincia Shandong din estul Chinei, este cunoscut pentru faptul că transformă picioarele în „jeleu” pentru toți cei care vor să ajungă în vârf.

Economie 2025-02-16 22:44:59

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la începutul anului viitor. Cu toate că au mai rămas mai puțin de două luni până când această lege va intra în vigoare, doar în Capitală sunt peste 200.000 de proprietari care nu au instalat un astfel de aparat. Costurile de montare ale unui astfel de dispozitiv sunt, în medie, 200 de lei. Ulterior, firmele care citesc repartitoarele cer lunar de la consumatori, în medie, 7 lei pentru un singur calorifer. 

Economie 2024-11-21 07:00:12