• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-19 16:53:41
  • Sursa:
Liderul moderatilor suedezi a fost desemnat sa formeze guvernul Imagine

Liderul Partidului Moderat din Suedia, Ulf Kristersson, a primit, luni, mandatul de a forma guvernul după ce blocul de dreapta din care face parte a câştigat majoritatea în recentele alegeri generale, a declarat preşedintele parlamentului, relatează Reuters.

„A fost o decizie destul e simplă”, a spus preşedintele parlamentului, Anders Norlen, precizând că nu a stabilit un termen-limită pentru deliberări.

Moderaţii, Democraţii Suedezi, creştin-democraţii şi liberalii au câştigat 176 de mandate în parlamentul de 349 de locuri, puţin mai mult decât mandatele obţinute de centru-stânga, 173, potrivit autorităţii electorale suedeze.

Se anticipează că Kristersson va încerca să formeze un guvern minoritar, lăsând unul sau două partide de dreapta în afara coaliţiei de guvernare, deşi se va baza pe sprijinul lor în parlament.

Aceste alegeri reprezintă un moment de cotitură în politica din Suedia, în contextul în care Democraţii Suedezi, un partid antiimigraţie cu rădăcini în doctrina supremaţiei albilor, este pe punctul de a dobândi influenţă asupra politicilor guvernamentale.

Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul papei Francisc, relatează agenţia EFE.

Economie 2025-05-05 20:52:17

Rusia a „pierdut deja din punct de vedere strategic” războiul din Ucraina și că acum este o „putere mai diminuată”, afirmă șeful forțelor armate britanice, potrivit The Guardian.

Economie 2022-06-17 10:40:19

Peste 11.000 de apeluri au fost primite în primele nouă luni ale acestui an la 112 de către poliţiştii din Caraş-Severin. Printre persoanele care au sunat la numărul de urgenţă se numără și una care a reclamat că a rămas fără becuri în locuinţă şi că nepotul său a făcut mizerie în casă, iar o alta, că nu mai primeşte de băut într-un bar din Moldova Nouă, se arată într-o situaţie statistică publicată joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Economie 2022-10-13 18:28:25

Podul pictat în fundalul celui mai faimos portret din lume - „Mona Lisa” de Leonardo da Vinci - ar fi dintr-un mic oraş din Toscana. Istoricul italian Silvano Vinceti a spus că nu are nicio îndoială că podul Romito din Laterina, provincia Arezzo, este ceea ce Leonardo a pictat în peisajul rural din spatele enigmaticei Mona Lisa, lucru care ar pune capăt unui mister ce a alimentat nenumărate dispute de-a lungul anilor, scrie The Guardian, potrivit News.ro.

Economie 2023-05-06 11:53:26

Clipe de panică într-un avion de linie, după ce unul dintre motoare a luat foc în timpul decolării. Aeronava se pregătea să plece de pe un aeroport din Carolina de Sud când s-a produs incendiul.

Economie 2023-04-23 00:34:46

Premierul României a reacționat după ce o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României. Marcel Ciolacu susține că nu au fost probeleme deosebite și că astfel de situații vor fi mai dese, în contextul în care Ucraina exportă grâne pe Dunăre.

Economie 2024-09-08 12:46:53

Mai multe regiuni din Bosnia şi Herţegovina erau izolate din cauza drumurilor impracticabile, iar peste 170.000 de locuinţe nu aveau curent electric marţi din cauza furtunii de zăpadă care s-a abătut asupra ţării.

Economie 2024-12-24 16:48:24

Premierul Suediei, Ulf Kristersson, a declarat marți, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că Suedia susține aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen și este dispus să pună acest subiect pe agenda Consiliului Uniunii Europene în următoarele luni, atât timp cât deține președinția rotativă.

Economie 2023-01-17 14:31:34