Conform rechizitoriului procurorilor de la acea vreme, activitatea grupării era urmărită de poliţişti încă de la începutul anului 2000. Dosarul se baza pe declarațiile unor „investigatori acoperiţi" şi „martori cu identitate protejata", însa judecătorii au considerat că acuzațiile cu privire la existenţa unui grup infracţional de criminalitate organizată nu au fost susținute de suficiente probe.
După opt ani de procese la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, instanţa supremă a pronunţat decizia definitivă prin care Constantin Corduneanu a fost achitat definitiv de săvârşirea tuturor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
