Liderii europeni au reacționat dur, după ce mai multe drone rusești au fost doborâte pe teritoriul Poloniei. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat vehement „încălcarea imprudentă și fără precedent” a spațiului aerian polonez, în timp ce președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a subliniat că „Polonia are tot dreptul să se apere”, arată Sky News. O reacție a venit și de la București: președintele Nicușor Dan spune că „Rusia a demonstrat din nou că se comportă agresiv”.
ACTUALIZARE 13.59 Premierul Ungariei, Viktor Orban, a reacţionat la incidentul cu dronele din spaţiul aerian polonez făcând o adevărată echilibristică între ceea ce susţine în politica sa externă. Noul preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki, este un naţionalist şi un admirator al lui Donald Trump, ca şi el, însă, spre deosebire de Budapesta, Polonia susţine Ucraina, în timp ce Viktor Orban, care a rămas în relaţii bune cu Vladimir Putin, i-a pus adesea beţe în roate Ucrainei, blocând decizii europene care priveau Kievul.
„Ungaria este în deplină solidaritate cu Polonia în urma recentului incident cu drona. Încălcarea integrităţii teritoriale a Poloniei este inacceptabilă”, a admis Viktor Orban pe X.
El pare însă să găsească imediat şi circumstanţe atenuante: „A trăi în umbra unui război este plin de riscuri şi pericole”, spune Orban, pentru a-şi justifica politica pacifistă la adăpostul căreia a blocat în UE multe decizii referitoare la Ucraina. „Incidentul dovedeşte că politica noastră de a solicita pacea în războiul dintre Rusia şi Ucraina este rezonabilă şi raţională”, afirmă Orban.
Știrea inițială
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat acțiunile Rusiei, catalogându-le drept o „încălcare imprudentă și fără precedent” a spațiului aerian al Poloniei. Ea afirmă că peste 10 drone rusești Shahed au intrat în Polonia.
În discursul său privind starea Uniunii, Von der Leyen a subliniat: „Europa este în deplină solidaritate cu Polonia. Mesajul este clar, iar răspunsul nostru trebuie să fie la fel de clar. Trebuie să exercităm mai multă presiune asupra Rusiei pentru a o aduce la masa negocierilor. Avem nevoie de mai multe sancțiuni. Lucrăm la cel de-al 19-lea pachet, în coordonare cu partenerii noștri”.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola a declarat miercuri că „Polonia are tot dreptul să se apere. Încă analizăm ceea ce s-a întâmplat. Am luat cunoștință de declarația guvernului polonez și a prim-ministrului, dar să nu ne înșelăm: Polonia are tot dreptul să se apere împotriva oricărui atac”.
Într-o declarație oficială, Metsola a adăugat că „Uniunea Europeană este unită. Nu este vorba doar de un stat membru al Uniunii Europene, ci și de un stat membru al NATO. Și aici nu este vorba doar de capacitățile noastre comune de apărare și de securitatea noastră, ci și de cât de pregătiți suntem să ne asigurăm că suntem gata pentru orice astfel de atac”.
Aliații Poloniei au condamnat pe larg incidentul și și-au exprimat sprijinul pentru Varșovia. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că situația este „pur și simplu inacceptabilă”.
„Solicit Rusiei să pună capăt acestei acțiuni precipitate”, a scris el într-o postare pe rețelele sociale. „Nu vom face compromisuri în ceea ce privește securitatea aliaților”.
Președintele finlandez Alexander Stubb, a avertizat că situația „subliniază gravitatea situației de securitate și este inacceptabilă”.
Președintele Lituaniei a acuzat Rusia că își extinde „în mod deliberat” agresiunea.
„Încălcările repetate și imprudente ale spațiului aerian al NATO de către Rusia reprezintă o amenințare directă la adresa securității populației și a infrastructurii critice”, a declarat Kestutis Budrys.
Președintele Letoniei a afirmat că incidentul este „o dovadă clară că agresiunea Rusiei în Ucraina ne afectează în mod direct”.
Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala, a declarat că este „greu de crezut” că incidentul din timpul nopții a fost o coincidență.
„Regimul lui Putin amenință întreaga Europă și testează sistematic până unde poate merge”, a adăugat el.
Antonio Costa, președintele Consiliului European, a declarat că incidentul este o reamintire a faptului că „securitatea unuia este securitatea tuturor”. El a adăugat: „Polonia are dreptate să ia măsurile necesare pentru a-și apăra suveranitatea”.
Președintele Nicușor Dan spune că „Rusia a demonstrat din nou că se comportă agresiv”, după ce mai multe drone rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei. Șeful statului a subliniat că Rusia „trebuie oprită și presată să vină la masa negocierilor”.
„Rusia a demonstrat din nou, prin încălcarea flagrantă a spațiului aerian polonez de aseară, că se comportă agresiv, testându-ne constant limitele și sfidând toate eforturile noastre de a realiza pacea. Acest lucru este inacceptabil, Rusia trebuie oprită și presată să vină la masa negocierilor. România este pe deplin solidară cu Polonia, aliatul și partenerul nostru strategic. Suntem uniți pentru a face NATO și în special Flancul Estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, mai sigure. De asemenea, vom continua să sprijinim pe deplin Ucraina și poporul său curajos, care continuă să fie atacat nemilos în fiecare zi”, a scris președintele Nicușor Dan pe X.
