• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-01 15:04:40
  • Sursa:
Liderii europeni s-au inteles pentru ajutorul pentru Ucraina dupa zece minute. Charles Michel: „Avem un acord. Unitate” Imagine

Cei 27 de lideri ai Uniunii Europene au ajuns rapid la un acord pentru continuarea ajutorului multianual de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina invadată, a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel. Vestea obținerii acordului vine în ciuda opoziției anunțate de Viktor Orban – nu se cunoaște încă cum a fost convins premierul ungar să accepte acordul. Anunțul lui Michel a venit la aproximativ zece minute după ce a fost anunțată intrarea în sală și începerea negocierilor. 

Până la obținerea acordului a existat teama constantă că premierul pro-putinist al Ungariei, Viktor Orban, ar putea să dinamiteze din nou negocierile pentru ajutorul destinat Ucrainei. Se luase în calcul inclusiv folosirea cele mai dure opțiuni împotriva lui Orban - suspendarea dreptului de vot al țării în cadrul reuniunilor UE, din cauza încălcărilor fundamentale ale valorilor europene de către guvernul de la Budapesta.

La Consiliul European din decembrie, deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, căreia Viktor Orban i s-a opus, de asemenea, a fost posibilă pentru că liderul ungar a acceptat să părăsească sala în momentul luării deciziei.

Înainte de acel summit, Comisia Europeană a decis deblocarea a 10 miliarde de euro pentru Ungaria, bani ce fuseseră îngheţați până atunci. Însă alte 20 miliarde de euro destinate Ungariei rămân blocate, ca urmare a îngrijorărilor Comisiei legate în special de dreptul de azil în ţară, libertatea academică şi drepturile persoanelor LGBT+.

Orban a legat negocierile pe bugetul UE de deblocarea unor fonduri europene pentru ţara sa ce fuseseră îngheţate în urma acuzaţiilor de corupţie şi abuz de putere formulate la adresa guvernului ungar. Liderul de la Budapesta a susţinut că finanţarea europeană pentru Ucraina ar trebui să fie aprobată anual şi nu pentru o perioadă de patru ani.

Autorităţile ucrainene au anunţat, miercuri, un atac împotriva „uneia dintre bazele aeriene cheie” ale aviaţiei teritoriului inamic şi au raportat că au lovit şi un port de la Marea Neagră cu nave ruseşti dotate cu rachete ce atacă în mod constant teritoriul ucrainean, informează EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2024-12-04 12:05:34

Bolile grave pot fi prevenite dacă urmărim semne specifice, incipiente. Discutăm astăzi despre leziunile precanceroase ale tractului genital inferior şi ce măsuri se impun cu dr. Virginia Țârlea, medic primar obstetrică-ginecologie.

Economie 2023-03-23 08:54:05

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 7,91% pe an, de la 7,94% pe an, vineri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Economie 2022-11-21 12:37:25

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că a „cumpăra româneşte” este cel mai autentic gest de patriotism economic şi va însemna „structura de rezistenţă” a tuturor programelor economice pe care actuala guvernare le va propune şi adopta.

Economie 2023-10-11 17:52:14

Liderul nord-coreean Kim Jong Un i-a numit „eroi” pe soldații care au luptat alături de armata rusă în regiunea Kursk și a declarat că Rusia reprezintă „un model spiritual” pentru Coreea de Nord, potrivit presei de stat.

Economie 2025-05-10 10:44:33

Cele patru persoane dispărute după ce o barcă s-a răsturnat în râul Mureş duminică seara, în zona Periam Port, nu au fost găsite în timpul operaţiunilor de căutare desfăşurate luni, iar scafandrii s-au retras la bază în cursul serii, urmând ca misiunea să fie continuată la suprafaţa apei şi în cursul nopţii, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş.

Economie 2023-05-01 21:59:00

Secretarul de stat american Marco Rubio a vorbit cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la cererea acestuia din urmă, a declarat luni Departamentul de Stat, potrivit Kyiv Post. Rubio susține că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să se întâmple în curând, iar administraţia Trump va petrece săptămâna viitoare încercând să stabilească dacă va continua ca mediator în criza ucraineană.

Economie 2025-04-29 08:59:20

Parlamentarii greci au început vineri să dezbată o propunere legislativă referitoare la înăsprirea normelor pentru închirierile pe termen scurt, în contextul exploziei turismului, printre măsurile discutate fiind interzicerea utilizării spaţiilor de depozitare convertite în spaţii de locuit precum şi a subsolurilor fără geamuri, informează AFP.

Economie 2025-01-10 17:29:05