• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-13 13:45:26
  • Sursa:
Liderii din Rusia, Belarus si Myanmar nu au fost invitati la funeraliile reginei Elisabeta a II-a Imagine

Marea Britanie nu a invitat reprezentanți din Rusia, Belarus și Myanmar să participe la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a, care vor avea loc lunea viitoare, a declarat, marți, o sursă de la Whitehall, citată de Reuters.

Marea Britanie, împreună cu aliații săi occidentali, a încercat să izoleze Rusia și aliatul său Belarus pe scena mondială prin sancțiuni economice și alte măsuri ca răspuns la invazia Moscovei în Ucraina.

Myanmar și armata sa au fost, de asemenea, subiectul sancțiunilor britanice, în timp ce Londra își intensifică sprijinul pentru comunitatea Rohingya din țara sud-est asiatică.

Aproximativ 500 de demnitari străini sunt așteptați să participe la funeraliile reginei Elisabeta la Londra, invitațiile fiind trimise șefilor de stat din majoritatea țărilor cu care Marea Britanie are relații diplomatice, potrivit BBC.

O serie de lideri mondiali, de la președintele american Joe Biden și prima doamnă Jill Biden, până la prim-miniștrii Canadei, Australiei și Noii Zeelande, au confirmat prezența la eveniment, care va fi probabil una dintre cele mai mari adunări diplomatice din ultimii ani.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu preconizează să asiste la funeraliile reginei Elisabeta. „Opţiunea (deplasării sale) nu este avută în vedere”, a spus Peskov.

O decizie rapidă a Congresului SUA pentru deblocarea noului ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei este de o „importanţă critică”, a declarat, luni, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cărui armată se confruntă cu o criză acută de muniţie în timp ce încearcă să oprească înaintarea armatei ruse.

Economie 2024-03-18 20:23:00

George Simion a afirmat, într-un interviu acordat presei elvețiene, că „nu există dovedi credibile de interferență din partea Rusiei” în alegerile din noiembrie 2024 și adaugă că interferența externă a venit „de la Bruxelles, Paris, de la elita globalistă care vede România ca un pion în jocurile sale geopolitice”. Candidatul AUR la prezidențialele a mai spus că anchetarea sa e „persecuție politică”. El susține că a îndemnat la proteste pașnice, chiar dacă Parchetul General a deschis un dosar penal pentru instigare la violență, după ce a afirmat că cei de la BEC ar trebui „jupuiți în piața publică”. „Nu există dovezi credibile de interferență din partea Rusiei. Dar, într-adevăr, a existat interferență externă. A venit din Bruxelles, din Paris, de la elita globalistă care vede România ca un pion în jocurile sale geopolitice. Nu a fost vorba despre apărarea democrației, ci despre asigurarea că doar candidații „aprobați” pot participa la alegeri”, a declarat George Simion, pentru publicația Die Weltwoche.

Economie 2025-03-18 14:01:35

Sindicaliştii din penitenciare anunţă că miercuri, timp de cel puţin patru ore, vor refuza munca suplimentară și vor bloca astfel mai multe activități, precum vizitele, programul de plimbări sau prezentarea deținuților la instanțe.

Economie 2023-05-30 19:36:37

România a coborât pe locul 23 în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce tricolorii au obţinut trei medalii de aur, patru de argint şi două de bronz în 15 zile de competiţie.

Economie 2024-08-11 08:02:35

Patru artişti care au concertat la festivalul Untold de la Cluj-Napoca au fost amendaţi de jandarmi cu câte o mie de lei pentru că „au prezentat în concert cântece cu versuri care conţin un limbaj vulgar, licenţios sau rasist.”„În urma analizării imaginilor şi înregistrărilor video din timpul festivalului Untold, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a aplicat noi sancţiuni contravenţionale pentru 4 artişti, care au prezentat în concert cântece cu versuri care conţin un limbaj vulgar, licenţios sau rasist”, a anunţat Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca. 

Economie 2023-08-10 15:43:26

Curtea Supremă a refuzat miercuri să oprească o decizie a unei instanțe inferioare care impunea administrației Trump să deblocheze aproximativ 1,9 miliarde de dolari în plăți de ajutor extern, informează Axios.

Economie 2025-03-05 17:40:28

„Cutia milei” din biserici devine istorie în era tehnologiei. Oamenii care ajung la Catedrala Mitropolitană din Iași și vor să facă o faptă bună, pot dona bani și cu cardul. Dispozitivul a fost cumpărat din Marea Britanie cu 800 de lire și e instalat în curtea bisericii. Zilele acestea, acolo se strâng bani pentru 180 de bătrâni fără ajutor dintr-un sat din Iași.

Economie 2025-02-18 07:00:05

Ucraina califică declaraţia lui Vladimir Putin, potrivit căruia Occidentul vrea să lupte împotriva Rusiei ''până la ultimul ucrainean'', drept ''o probă în plus a genocidului deliberat''. "Există doar o anume armată 'Z' care a intrat în Ucraina suverană, bombardând oraşe şi ucigând civili. Restul este o propagandă primitivă", a transmis consilierul principal al lui Zelenski.

Economie 2022-07-08 16:19:40