• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-02 13:38:33
  • Sursa:
Liderii Coalitiei, sedinta la Guvern. Discuta despre renegocierea PNRR, reducerea cheltuielilor si suprataxarea veniturilor mari Imagine

Liderii coaliţiei s-au reunit, marţi dimineaţă, la sediul Guvernului, printre subiectele principale fiind renegocierea PNRR, rotativa guvernamentală care ar urma să aibă loc la finalul acestei luni, potrivit protocolului semnat în urmă cu un an şi jumătate, dar şi reducerea cheltuielilor publice şi supraimpozitarea veniturilor.

La discuţiile de la Palatul Victoria au participat liderii celor trei partide, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi liderul UDMR Kelemen Hunor.

Cel mai important eveniment al acestei luni este schimbarea premierului PNL cu cel al PSD, conform înţelegerii parafate de cele două partide la formarea coaliţiei de guvernare.

Citește și Cum vrea guvernul Ciucă să modifice PNRR-ul României: eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii, metrou spre Otopeni

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, până la data de 1 iunie, este convins că se va face rotativa guvernamentală şi că va deveni premier, potrivit News.ro.

Ciolacu a lăsat să se înţeleagă că nu îl doreşte pe Florin Cîţu în noul Executiv şi a subliniat că nu este bine să se vorbească despre schimbarea unor miniştrii cu o lună înainte, deoarece s-ar bloca activitatea în ministerele vizate. De asemenea, a anunţat că l-ar vrea pe Mihai Tudose ministru şi l-a lăudat pe Sorin Grindeanu, „unul dintre cei mai performanţi miniştri ai actualului Guvern”.

Liberalii se vor reuni în jurul datei de 10 mai într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional, pentru o evaluare a sefilor de agentii, secretari de stat si miniştri şi pentru a lua un mandat cu care va merge în coaliţie pentru rotativa guvernamentală.

Liberalii speră ca rotaţia premierilor să se finalizeze până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. În prezent, mandatul liberalilor este de păstrare a protocolului semnat la constituirea coaliţiei însă există flexibilitate şi pentru o negociere privind ministerele. De asemenea, la rotaţie este posibil ca numărul de ministere să se diminueze.

Un alt subiect care trebuie tranşat în coaliţie este legat de reducerea cheltuielilor bugetare. PSD insistă pe introducerea impozitului progresiv şi vorbeşte despre suprataxarea veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui României.

Premierul Ciucă a declarat miercuri, despre impozitul pe veniturile care depăşesc salariul preşedintelui, că este vorba de aplicarea lui doar la stat, iar procentul de 16%, pentru că acesta funcţionează şi ca impozit pe legea finanţelor. Şeful Executivului a mai spus că la nivelul Ministerului Finanţelor se face această analiză şi că decizia va ţine cont de datele prezentate şi a arătat că nu este nimic bătut în cuie în acest moment.

În funcție de analiza Ministerului Finanțelor, liderii Coaliției trebuie să decidă cum ar putea aplica suprataxarea veniturilor mai mari de 25.000 de lei.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni seară, că, până la finalizarea reformelor care vizează noua lege a salarizării în sectorul bugetar şi pensiile speciale, trebuie rezolvate angajările la stat, chiar dacă susţine că „nu înseamnă că România are macroeconomic probleme”. 

„E normal că aşteptăm să venim cu noua lege a salarizării, noua lege a pensiilor ca să facem reforma în adevăratul sens. Dar, până atunci, nici nu putem să ne uităm cum continuă angajările la stat. Ele se stopează, mai puţin în sănătate şi învăţământ şi pe urmă, prin memorandum, vii în faţa Guvernului, dai explicaţiile şi dai drumul, în cazul în care ai nevoie de aceste angajări”, a declarat, luni seară, Marcel Ciolacu, la Antena 3. 

Întrebat despre reducerea cheltuielilor, Ciolacu a explicat: „S-a simţit decizia politicului şi unde vrem să ne îndreptăm. De exemplu, în primele luni au fost cheltuieli pe bunuri şi servicii de 17% în fiecare buget. În momentul acesta, pe martie sunt aproape 9%. Deci există deja o revenire. Nu ştim ce urmează. Asta nu înseamnă că România are macroeconomic probleme”.

Preşedintele Camerei Deputaţiloir a explicat că „nu taie nimeni niciun salariu, nu taie nimeni nicio pensie”. „Cu adevărat, am hotărât în Coaliţie ca o prioritate să fie noua lege a salarizării pentru că nu mai putem crea tot timpul anumite excepţii. Excepţiile trebuie să se termine în România. Că vor fi scoase pe parcurs, ca să ai un climat concurenţial corect în zona privată, trebuie să scoţi excepţiile”, a mai afirmat liderul PSD.

Elicopterele s-au ciocnit în zbor la o altitudine de 300 de metri, în momentul în care unul dintre ele se pregătea de aterizare, iar cel de-al doilea tocmai decolase. Impactul, extrem de violent a dus la moartea a trei pasageri, doi turiști britanici, și a pilotului din cel de-al doilea elicopter. Alte trei persoane din același aparat de zbor au fost rănite. Pasagerii și pilotul din elicopterul care se pregătea să aterizeze au suferit răni ușoare.

Economie 2023-01-03 10:07:06

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns acuzațiilor potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin ar fi ordonat asasinarea liderului grupării Wagner, Evgheni Prigojin. Orice speculație în acest sens „este o minciună absolută”, a declarat Peskov, potrivit Sky News.

Economie 2023-08-25 14:04:10

O activistă din Thailanda a fost condamnată la 2 ani de închisoare, după ce un tribunal a ajuns la concluzia că a insultat monarhia îmbrăcându-se ca regina thailandeză.

Economie 2022-09-13 16:04:28

Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri.

Economie 2024-05-08 19:22:20

Incident grav, astăzi, în sediul Primăriei Capitalei. Un băiat în vârstă de 6 ani a fost rănit de o coloană decorativă care s-a prăbușit peste el. Copilul a fost dus în stare gravă la spital.

Economie 2022-08-22 18:36:02

Creşterea economiei mondiale ar urma să încetinească anul acesta la 1,9%, de la un nivel estimat de 3% în 2022, din cauza efectelor pandemiei, a invadării Ucrainei de către Rusia, a inflaţiei ridicate şi a crizei climatice, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care estimează, însă, o redresare în 2024, informează Agerpres.

Economie 2023-01-25 21:32:56

Ministerul Finanţelor a început încă de anul trecut o analiză privind impozitul progresiv, discuţia este şi una tehnică şi una politică, dar decizia introducerii acestuia va fi pur politică, a declarat joi Alin Andrieş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, potrivit Agerpres.

Economie 2024-02-29 15:37:54

Rata anuală a inflaţiei în zona euro ar putea scădea mai rapid decât s-a preconizat anterior, ţinând cont de evoluţiile pozitive din ultimele luni, dar creşterile de preţuri din trecut şi înăsprirea pieţei forţei de muncă încă ar putea exercita presiuni ascendente pe termen scurt asupra preţurilor de bază, a afirmat miercuri Pablo Hernandez de Cos, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters.

Economie 2023-02-15 12:36:33