Poșta Română are 32.000 de mii de salariați, există un excedent de personal, ceea ce contestăm noi este cifra de 4.500, care este rezultatul operațiunilor comsetice întreprinse de doamna Iliana Căpraru. În opinia noastră numărul este mai mic.
Poziția noastră, a sindicatului, și asta e izvorâtă din ce au cerut membrii de sindicat, e că aceia care vor trebui să plece după ce vom stabili care e cifra reală, să plece cu toate drepturile care se conferă în contractul colectiv de muncă și legislația muncii, iar cei care rămân să rămână cu salariul întreg, care oricum este unul dintre cele mai mici din România”, a declarat Matei Brătianu, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, la Digi24.
Despre eventuale proteste, Matei Brătianu a spus că este foarte probabil să aibă loc.
„Noi, zilele astea, strângem toate datele și informațiile în legătură cu comportamentul șefei de departament și i le vom pune la dispoziția directorului general. Dacă el acceptă să fie în continuare mințit, manipulat și dezinformat de unii dintre subordonați, eu vă spun că sunt absolut sigur. Am oprit o revoltă a salariaților la unul dintre ofiicile din București acum câteva zile. I-am rugat să accepte să ducă în continuare pensiile, erau revoltați de această propunere de reducere a salariului. Dacă nu se va întâmpla, în mod sigur salariații vor ieși din nou și nu doar în București, ci în toată țara”, a adăugat președintele liderului de sindicat.
Statul român a bifat astăzi încă o privatizare amânată: la ora 12:00 a expirat termenul până la care investitorii interesaţi puteau depune ofertele pentru privatizarea Poştei Române. Nu a fost cumpărat niciun caiet de sarcini, motiv pentru care termenul de depunere a ofertelor este încă o dată amânat, a doua oară în două luni.
