• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-11 19:49:46
  • Sursa:
Liberalul Mircea Abrudean, noul presedinte al Senatului, dupa plecarea lui Ilie Bolojan la Cotroceni Imagine

Senatul României a anunţat, marţi seară, că în urma preluării de către Ilie Bolojan a interimatului la şefia statului, în urma demisiei preşedintelui Klaus Iohannis, atribuţiile preşedintelui camerei superioare a Parlamentului vor fi exercitate, în perioada asigurării interimatului, de către vicepreşedintele Senatului, Mircea Abrudean.

„Având în vedere faptul că preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua, în conformitate cu prevederile constituţionale, funcţia de preşedinte interimar al României, atribuţiile preşedintelui Senatului vor fi exercitate, în perioada asigurării interimatului, de către vicepreşedintele Senatului, Mircea Abrudean”, anunţă Senatul, potrivit News.ro.

„În acest sens, Ilie Bolojan a semnat astăzi o decizie prin care se oficializează această tranziţie, asigurând astfel continuitatea activităţii legislative şi buna funcţionare a Senatului României”, se mai arată în document.

Curtea Constituţională a constatat, în şedinţa de marţi, că funcţia de Preşedinte al României devine vacantă, începând cu data de 12 februarie, în urma demisiei lui Klaus Iohannis.

Judecătorii CCR mai spun în decizie că interimatul va fi asigurat de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan.

Băncile daneze distribuie pături pentru a ajuta personalul să facă față temperaturilor mai scăzute la birou, ca o consecință a măsurilor introduse pentru  reducerea consumului de energie, scrie Bloomberg. 

Economie 2022-09-26 10:46:55

Primarul Capitalei Nicușor Dan a reacționat după ce liderul USR Elena Lasconi l-a comparat cu fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. El a amintit că România trece printr-o situație de criză și că politicienii trebuie să se ridice la înălțimea situației în care se regăsește țara noastră.

Economie 2025-02-08 14:04:29

„Intenţionez să fac asta”, le-a spus miercuri preşedintele american Joe Biden jurnaliştilor care l-au întrebat dacă are în vedere să meargă la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, unde sosesc în mod regulat mulţi candidaţi la imigrare, notează AFP.

Economie 2023-01-04 23:48:05

Fostul campion mondial la şah, Gari Kasparov trage un semnal de alarmă privind soarta democrației din Statele Unite. „Încep să aud ecourile Rusiei în Statele Unite. Văd clar semnele putinizării Americii” a declarat acesta pe pagina de X. După ce s-a retras din șah, Kasparov a fugit din Rusia, iar din 2013 locuiește în Statele Unite și a devenit unul dintre cele mai mari critici ai lui Vladimir Putin.

Economie 2025-04-04 19:39:29

Mai mult de jumătate dintre salariaţii români spun că nu se simt apreciaţi de patroni. Cele mai mari temeri ale angajaților români sunt lipsa timpului liber și teama de a face greșeli. În această situație se află atât angajații de la stat, cât şi cei de la privat, arată un studiu realizat de Centrul de Formare APSAP.

Economie 2024-08-12 07:00:36

Ministrul ucrainean de finanţe, Serhii Marcenko, a declarat, miercuri, că Ucraina riscă un colaps economic anul viitor dacă aliaţii săi occidentali nu-i acoperă deficitul bugetar masiv, precizând că o asemenea criză economică ar fi „foarte, foarte traumatizantă, nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru întreaga Europă”, potrivit Politico. 

Economie 2023-11-08 23:00:42

Închisorile și companiile din Rusia recrutează voluntari pentru a lupta în Ucraina, potrivit relatărilor din presa independentă din această săptămână, transmite Moscow Times.

Economie 2022-07-07 16:41:39

Meteorologii au emis o informare de fenomene meteo periculoase pentru București, unde joi la prânz plouă torențial.

Economie 2023-07-27 12:12:42