• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-21 17:59:56
  • Sursa:
Liberalul Daniel Fenechiu: Nu exista niciun dubiu privind validarea candidaturii lui Crin Antonescu la prezidentiale Imagine

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, marţi, că în weekend va avea loc Consiliul Naţional al PNL şi că liberalii vor valida candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. 

„Noi avem Consiliul Naţional duminică, la noi nu există o problemă, domnul Antonescu va fi candidatul Partidului Naţional Liberal, deci nu există niciun dubiu în legătură cu validarea. Cred că astăzi şi PSD-ul a validat în CPN-ul lor, urmează şi să-şi facă congresul, la UDMR nu e nicio problemă”, a spus Daniel Fenechiu, la Senat. Liberalul a precizat că Antonescu va fi candidatul coaliţiei.

„Noi credem că în momentul de faţă sondajul nu e decât o poză de moment. Pentru că cel mai important lucru, în opinia mea şi a multor colegi, este ca românii să vadă că de această dată coaliţia are un candidat asumat, pe care îl susţin toţi, şi că dacă mai există câte o voce răzleaţă, de la câte vreun filozof din partidele care formează această coaliţie, nu e altceva decât o voce răzleaţă a unui filozof”, a mai spus senatorul PNL.

Întrebat dacă au garanţii liberalii că PSD îl va susţine pe Crin Antonescu, la vot, Daniel Fenechiu a răspuns: „Nu cred că cineva poate să-ţi prezinte alte garanţii, decât garanţiile fireşti care există în politică. Atâta vreme cât preşedintele Partidului Social Democrat, domnul Ciolacu, a declarat şi declaraţiile lui şi asumarea domniei sare a fost constantă că susţine candidatul stabilit de coaliţie şi atâta vreme cât văd că din ce în ce mai mulţi lideri ai Partidului Social Democrat că îl susţin pe domnul Antonescu, nu am o rezervă, o reţinere în legătură cu atitudinea Partidului Social Democrat”.

„Probabil că şi în Partidul Social Democrat, poate şi în Partidul Naţional Liberal vor exista oameni care pot să aibă altă opinie”, a subliniat Fenechiu.

Uraganele devin atât de puternice din cauza crizei climatice, încât clasificarea acestora ar trebui extinsă pentru a include și furtuna de "categoria 6", în condițiile în care intensitatea lor se măsoară acum pe o scară de la 1 la 5, potrivit unui nou studiu, citat de The Guardian.

Economie 2024-02-06 14:41:38

Rusia a pierdut peste 3.000 de tancuri în Ucraina, dar are suficiente vehicule blindate de calitate inferioară în depozite pentru a le înlocui pe o perioadă de câțiva ani, potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice, transmite Reuters.

Economie 2024-02-13 19:48:51

O familie a fost informată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) că ruda lor a murit, însă aceasta trăieşte, eroarea fiind produsă din cauza unui angajat care a încurcat fişele a două paciente şi astfel a declarat-o decedată pe bolnava care este în viaţă, a precizat, la solicitarea AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Cristina Bălău.

Economie 2025-02-27 17:08:11

Francul elvețian a atins marți un maxim istoric în raport cu leul, cursul de schimb calculat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 5,0128 lei. Totodată, moneda a depășit pentru prima dată valoarea de 5 lei pe unitate.

Economie 2022-07-12 14:54:37

Selecţionata Ghanei a învins Coreea de Sud cu scorul de 3-2 (2-0), luni, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci din Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Economie 2022-11-28 17:59:22

Cel puţin 15 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite după ce acoperişul unui club de noapte din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, s-a prăbuşit în primele ore ale zilei de marţi, anunță CNN, citat de news.ro. Echipele de salvare caută potenţiali supravieţuitori printre dărâmăturile localului, a anunțat directorul Centrului dominican pentru operaţiuni de urgenţă, Juan Manuel Mendez.

Economie 2025-04-08 16:57:32

Asteroidul Kamo'oalewa, a cărui orbită în jurul Soarelui este similară cu cea a Pământului, s-ar putea să fie o bucată din Lună care s-a desprins în urma unui impact masiv, potrivit unei noi simulări.

Economie 2023-11-05 08:00:41

Uniunea Europeană a decis, într-o „manieră coordonată”, ca ambasadorii ruși din statele membre ale UE să fie convocați, după decizia lui Vladimir Putin de a anexa regiuni ucrainene, a declarat luni pentru CNN un purtător de cuvânt al UE. De asemenea, Bruxelles-ul l-a convocat pe diplomatul cu rangul cel mai înalt care reprezintă Moscova pe lângă instituțiile europene, în semn de protest față de anexarea ilegală a celor patru teritorii ucrainene.

Economie 2022-10-03 20:14:22