Liderul liberal a precizat că PNL nu vrea deocamdată să facă alianţă cu vreun alt partid de dreapta, motivând că liberalii abia au ieşit dintr-o alianţă. „Nu vrem alianţă cu nimeni, abia am ieşit dintr-o alianţă. Există un circuit al alianţelor, fiecare cu fiecare, care s-a consumat. E important să vedem şi ca partide ce putem face”.
Totuși, Antonescu a mai spus că, dacă se va pune problema unei moţiuni de cenzură a opoziţiei în Parlament, atunci aceasta poate fi susţinută de toate partidele de dreapta.
Liderul liberal i-a ironizat pe foștii colegi de alianță: „Văd o reținere la dânșii în a spune: noi suntem PSD. Se ascund după tot felul de tufe mici, ca Daniel Constantin. Fac alianţe, USD, îl aduc până și pe domnul Tăriceanu, îl chinuie, îl ţin acolo pe scaun, că tot poate vin acolo liberalii. PSD, spune dom'ne PSD, ca esti ditamai partidul!”, a exclamat liderul liberal. „Domnul Blaga sau PDL au o atitudine un pic mai demnă, ei merg cu partidul lor. Restul, cu cât sunt mai mici, visează uniuni mai mari", a adăugat Crin Antonescu.
