Și nu este singurul nemulţumit din cadrul Partidului Naţional Liberal Iaşi. Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești, a spus: "Părerea mea este că s-a greșit atunci când a ieșit de la guvernare și oamenii și-au pierdut încrederea in Partidul Național Liberal. Eu așa consider. Când au ieșit de la guvernare nu au venit să ne întrebe pe noi în județ dacă e bine să iasă de la guvernare sau nu e bine să iasă de la guvernare."
"Asta e situaţia. Am constatat şi noi că nu am reuşit să ne atingem obiectivul şi să încercăm să vedem cum putem remedia pe viitor," a spus şi Anghel Ficu, membru PNL.
În municipiul Iași, PNL a obţinut doar 7,9 la sută din voturi şi se situează pe locul patru în preferinţele alegătorilor. PSD este pe primul loc cu 35,4 la sută din voturi, pe locul al doilea, cu 15,2 procente, este Forţa Civică, iar pe locul trei este Mircea Diaconu cu 11,7 la sută.
