Cercetătorii au descoperit că sunetul vocilor umane de „super prădători” insuflă mai multă teroare în lumea animalelor decât sunetele leilor sau a altor feline mari. Leul a fost considerat dintotdeauna cel mai înfricoșător carnivor terestru din lume, dar „regele junglei” a fost detronat de om, arată o nouă cercetare citată de The Guardian.

Elefanții, rinocerii și girafele se tem acum de oameni mai mult decât de alți prădători, potrivit unei lucrări științifice care susține ideea că omul este „super prădătorul” planetei.

Animalele sălbatice vor fugi și vor abandona sursele de apă cu 40% mai repede atunci când aud sunetul oamenilor care vorbesc, potrivit cercetătorilor care lucrează în parcul național Greater Kruger din Africa de Sud, care găzduiește una dintre cele mai mari populații de lei rămase.

Fuga sau abandonarea gurii de apă a fost un răspuns observat la 95% dintre specii, care au inclus girafe, leoparzi, hiene, zebre, kudu, facoceri și impala.

„Frica de oameni a depășit-o semnificativ pe cea a leilor din întreaga comunitate de mamifere din savană”, potrivit lucrării, publicată în Current Biology.

Sunetele jucate erau vocile bărbaților și femeilor care vorbeau calm în limbile locale. Cercetătorul principal, Prof. Liana Zanette, de la Universitatea Western Ontario din Canada, a spus că a fost surprinsă de amploarea răspunsului din partea faunei sălbatice, precum și de numărul de specii afectate.

„Leii ar trebui să fie cel mai înfricoșător lucru de acolo, dar oamenii au fost mult mai înspăimântători... Asta arată că suntem cu adevărat înfricoșători pentru animale”, a spus Zanette. Ea a descris descoperirile ca fiind „uimitoare, dar și deprimante”.

Frica în sine poate avea efecte enorme asupra populațiilor de animale: fuga de o amenințare percepută vine adesea în detrimentul alimentației și al păstrării sănătății. „Dacă fug de frica unui prădător, vor trebui să găsească un alt loc unde să bea și acesta este un cost”, a spus Zanette.

Sondajele din Australia, America de Nord, Europa și Asia au arătat că oamenii ucid prada cu o rată mai mare decât orice alt prădător de vârf – parțial datorită adoptării armelor și vânătoarei cu câini – motiv pentru care au câștigat denumirea de „super prădător”.

Și cercetările din alte părți ale lumii au arătat că leii de munte, căprioarele, cangurii, ulabii și mistreții se tem de oameni mai mult decât de alți prădători.

Acest „peisaj al fricii” indus de om va avea efecte în cascadă de-a lungul lanțului trofic, până la rozătoare și plante, deoarece schimbă modul în care animalele se deplasează. Este probabil să aibă „impacturi ecologice considerabile”, au spus cercetătorii.

„Dacă frica de oameni este atât de răspândită și se întâmplă tuturor animalelor de pe planeta noastră, atunci chiar adaugă o nouă dimensiune impactului asupra mediului, pe care oamenii l-ar putea avea la nivel mondial”, a spus Zanette.

Cercetătorul în domeniul vieții sălbatice, Dr. Hugh Webster, care nu a lucrat la studiu, a spus că cercetarea a indicat că „impactul uman asupra comportamentului animal este chiar mai amplu decât am crezut. Poate că punctul cheie este că trebuie să identificăm speciile cele mai sensibile la perturbări și să le oferim protecție, care să permită eliberarea de această frică omniprezentă.”

Pentru a efectua studiul, cercetătorii au folosit sisteme ascunse de camere-difuzoare la guri de apă, care au fost declanșate atunci când un animal a trecut la 10 metri. Gurile de apă au fost alese ca locație deoarece aici leii - și vânătorii - tind să omoare prada. Cercetătorii au filmat răspunsul animalului la sunet, fie al oamenilor care vorbesc, fie al leilor care mârâie sau scot zgomote de vânătoare și au folosit strigăte neamenințătoare ale păsărilor ca sunet de control.

Studiul subliniază modul în care conservarea dependentă de turism ar putea afecta populațiile de animale sălbatice. Chiar și atunci când oamenii vorbesc doar în apropierea animalelor sălbatice, acestea ar putea avea efecte nerecunoscute anterior. Acest lucru ridică o dilemă specială în zonele protejate africane, deoarece, deși turismul poate provoca perturbări, multe zone protejate se bazează pe turismul vieții sălbatice pentru finanțare, se arată în studiu.