Adunarea la acțiunea „Let’s do it, Romania” s-a dat la ora 9 la Pădurea Verde. Voluntarii au primit saci şi mănuşi, trecând la treabă. Ce i-a făcut să iasă la adunat gunoaie? ”Să ajut natura să fie mai curată, să nu mai fie deşeuri, să nu ne mai contamineze”, ”Îmi place pădurea foarte mult. E foarte mare păcat că oamenii aruncă gunoaie aici”, ”Să ajutăm, să curăţăm, să fie mai bine. Toată lumea aruncă mizerii şi nu e bine”, sună câteva opinii culese de echipa Digi24 Timișoara.
Ce au adunat voluntarii „Let’s do it, Romania”? Sticle, pungi, pet-uri, haine, cutii de carton, ambalaje de mâncare. Plus multe altele. ”De la bord de maşină până la unelte pentru renovarea casei, resturi menajere foarte multe, care au fost aduse aici cu o remorcă sau ceva şi aruncate aici”, ni se spune. Lămpi de petrol. Carcase de televizor. ”Am găsit foarte multe doze, sticle, e o zonă practicată de oameni „minunaţi”. Pamperși, haine, moloz, o uşa de frigider, oase, animale moarte, jucării, de-ale casei”, aflăm un alt asemenea ”inventar” al gunoaielor.
Anul trecut, s-a calculat că voluntarii „Let’s do it, Romania” au adunat, în județul nostru, peste 6.000 de saci de gunoi.Reporter: Marcela SferleaEditor web: Călin Țenche
