• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-04 16:15:03
  • Sursa:
Leonardo DiCaprio este martor intr-un proces privind donatiile ilegale facute pentru campania lui Barack Obama din 2012 Imagine

Actorul Leonardo DiCaprio a depus mărturie luni într-un proces privind donațiile ilegale făcute pentru campania prezidențială a lui Barack Obama din 2012, relatează BBC. 

DiCaprio, în vârstă de 48 de ani, care nu este acuzat de infracțiuni în acest caz, a fost invitat să depună mărturie despre legăturile sale cu Low Taek Jho, finanţatorul malaezian aflat în centrul unuia dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din lume, informează AFP, potrivit Agerpres.

Actorul a relatat modul în care l-a cunoscut pe fostul rapper Pras Michel, acuzat că ar fi primit peste 100 de milioane de dolari de la miliardarul malaezian Low Taek Jho. Dicaprio a spus că l-a întâlnit pe artist în timpul „unor petreceri somptuoase” finanțate de magnat prin intermediul, potrivit actului acuzării, unor sume deturnate din fondul suveran 1MDB.

Michel neagă o serie de acuzații, inclusiv conspirație și falsificare de martori. Potrivit procurorilor federali, Michel a fost plătit pentru a exercita „o influență străină secretă și ilegală” asupra politicii americane. Michel este acuzat că a contribuit ilegal la campania prezidențială americană din 2012 a lui Barack Obama, folosind o rețea ilegală de terți plătiți cu fonduri străine.

Actorul hollywoodian a povestit cum l-a întâlnit pe antreprenorul malaezian, pe care îl considera „un star al finanţelor”, în 2010, la o petrecere organizată în Las Vegas. Zâmbind, DiCaprio a dezvăluit că nu îşi aminteşte prea bine cea de-a doua parte a petrecerii.

Apoi, DiCaprio a fost invitat cu regularitate de Low Taek Jho „pe iahturi, în cluburi de noapte”, alături de alte celebrităţi, inclusiv alături de Pras Michel. Cu ocazia unui Revelion, malaezianul a închiriat un avion pentru a-şi duce invitaţii în Australia şi înapoi în Statele Unite, pentru a sărbători de două ori miezul nopţii.

În timpul discuţiilor purtate, omul de afaceri l-a întrebat pe Leonardo DiCaprio, care deţine o casă proprie de producţie, dacă avea un proiect cinematografic în curs de desfăşurare. „I-am menţionat 'The Wolf of Wall Street' şi au început anumite discuţii cu reprezentanţii mei pentru ca el să finanţeze filmul”, a dezvăluit actorul.

Regizat de Martin Scorsese, acel lungmetraj, lansat în 2013, prezintă ascensiunea şi prăbuşirea unui agent de bursă drogat şi corupt, un rol care i-a adus lui Leonardo DiCaprio o nominalizare la premiul Oscar. Înainte să accepte acea finanţare, avocaţii starului hollywoodian, un detectiv privat şi alte studiouri implicate în proiect au realizat o anchetă despre Low Taek Jho şi „şi-au dat acordul”, a precizat actorul, care nu este cercetat de justiţia americană.

În 2015, DiCaprio, care a primit şi câteva donaţii de la finanţatorul malaezian pentru fundaţia lui ecologistă, a rupt însă legăturile cu Low Taek Jho după un articol ce dezvăluia bănuielile ce planau asupra acestuia privind deturnarea mai multor miliarde de dolari din fondul 1MDB, creat pentru a contribui la dezvoltarea economică a Malaeziei.

Low Taek Jho, care a fugit de justiţie şi se află probabil în China, este acuzat, ca şi alte persoane, de utilizarea acelor bani pentru a cumpăra reşedinţe de lux, iahturi, opere de artă şi pentru a ajunge să frecventeze staruri din muzică, cinematografie şi politică. „Într-o zi, a menţionat în trecere că voia să facă o donaţie importantă pentru Partidul Democrat”, a dezvăluit Leonardo DiCaprio. El a evocat suma de „20 până la 30 de milioane de dolari”. „Am zis: „Wow...sunt mulţi bani!”, a adăugat el.

Din cauza acelei sume, printre altele, muzicianul Pras Michel se află în prezent pe banca acuzaţilor. Procurorii americani i-au reproşat că a transferat o parte din acei bani pentru donaţii în campania prezidenţială a lui Barack Obama în 2012, ascunzând originea fondurilor. În Statele Unite, donaţiile provenite din străinătate sunt interzise. Muzicianul a pledat nevinovat.

Garda Naţională de Mediu anunţă, luni, că a înaintat o sesizare penală la adresa întregii comunităţi din Sinteşti, judeţul Ilfov, pentru arderile ilegale de deşeuri. Începând din 2022, în localitate s-au făcut peste 40 de controale, soldate cu amenzi de circa 4 milioane de lei, dosare penale şi confiscarea a 51 de tone de deşeuri.

Economie 2024-10-21 18:27:22

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că Israelul este un „stat terorist” care comite crime de război şi încalcă dreptul internaţional în Gaza şi a afirmat că premierul israelian, Benjamin Netanyahu, „e pe ducă”, transmite Reuters. 

Economie 2023-11-15 17:22:01

Porturile USB-C şi alte informaţii neoficiale despre seria iPhone 15 par a fi confirmate de prototipurile descoperite şi analizate de o publicaţie americană, scrie News.ro

Economie 2023-05-30 10:33:53

Mai sunt doar șase săptămâni până la Crăciun, iar marile orașe europene sunt gata să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Zilele acestea își deschid porțile cele mai îndrăgite târguri de Crăciun din Europa.

Economie 2023-11-10 08:00:44

Un băiat de 11 ani a fost împușcat de un ofițer de poliție sosit la fața locului în urma unui apel la 911 făcut chiar de copil, informează BBC.

Economie 2023-05-26 15:04:32

Anchetă în Năvodari, după ce mai mulți proprietari au declarat că au cazat refugiați ucraineni, pentru a primi de la stat 50 de lei pe zi de persoană. În realitate, însă, la adresele lor, autoritățile locale nu au găsit niciun refugiat.

Economie 2022-10-23 08:40:15

Polițiștii fac 37 percheziții, marți dimineața, în județele Ilfov, Dâmbovița și în București, supravgheate din elicopter. 10 persoane sunt bănuite de violențe, camătă și șantaj. Alte 30 de persoane urmează să fie duse la audieri.

Economie 2024-10-08 11:52:45

Peste 4.400 de români aflați în Statele Unite riscă să fie deportați în orice moment, conform noii politici de imigrare a lui Donald Trump. Ei se numără printre cei aproape 1,5 milioane de imigranți ilegali de care Trump vrea să scape cât mai repede, așa cum a promis în campania electorală.

Economie 2025-01-30 17:24:19