• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-27 12:16:42
  • Sursa:
Legile Educatiei au fost facute publice. Evaluarea Nationala ramane ca acum. Liceele pot organiza examen de admitere, cu o conditie Imagine

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat luni că evaluarea naţională va rămâne în forma actuală în noile legi ale educaţiei, iar liceele vor putea organiza, dacă doresc, concursuri de admitere la profilurile unde există concurenţă dovedită în ultimii ani. Ligia Deca a precizat că proporția locurilor care pot fi ocupate prin examen de admitere nu trebuie să depășească 60%.

Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024, adică examenul se va da începând cu anul 2027.

„Evaluarea naţională rămâne în formula de acum - probe scrise la matematică, limba şi literatura română şi limba maternă pentru cei care îl urmează în această formă. Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurenţă dovedită în ultimii ani, dacă liceele vor să scoată aceste locuri prin concurs. Pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs, liceele pot alege două probe pliate pe profil. De exemplu, pentru chimie-biologie pot alege chimia şi biologia în aşa fel încât să poată selecta dedicat pentru potrivirea cu profilul respectiv”, a declarat Ligia Deca luni, într-o conferinţă de presă în care a prezentat proiectele noilor legi ale educaţiei, potrivit Agerpres.

„Liceele vor anunţa cu un an înainte pentru ce profiluri vor organiza examen, pentru că competiţia demonstrată trebuie să fie competiţia în anii anteriori examenului, dar avem 4 ani să clarificăm şi metodologia şi procedura şi să facem şi pilotare, în aşa fel încât formula pe care o implementăm prin legislaţie secundară să adreseze toate îngrijorările pe care părinţii, profesorii, elevii le-ar avea”,a spus Deca. 

Ministrul a explicat că pentru 60% din locurile de pe profilurile vizate se poate da concurs, 40% din locuri rămânând în repartizare computerizată.

„Din aceste 40%, prioritate pe 10% dintre acestea vor avea elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevii de etnie rromă”, a mai adăugat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a arătat că subiectele vor fi standardizate, unice şi elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, în conformitate cu programele la nivel gimnazial, cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, respectiv mai degrabă pentru selecţie, decât în forma de examen sumativ pe care o are evaluarea naţională.

Citește și: Schimbări în examenul de Bacalaureat: Apare bacul tehnologic și se introduce o probă de competențe de bază

Citește și: Ministrul Educaţiei: Salarizarea profesorilor va fi progresivă şi are la bază salariul mediu brut pe economie

Citește și Elevii cu performanțe școlare vor putea promova 2 ani de studii într-un singur an școlar. Cresc și bursele de merit

Citește și: Ministrul Educației: Nu se mai poate renunţa unilateral la titlul de doctor. Tezele de doctorat vor fi publice

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, că prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a sunat pentru a-l felicita în urma obţinerii unui nou mandat şi i-a transmis că ar trebui să discute despre viitorul Bucureştiului, transmite Agerpres.

Economie 2024-06-11 11:34:20

O unitate a Forțelor ucrainene pentru Operațiuni Speciale (SOF) a vizat în mod eficient poziții rusești pe unul dintre fronturile operaționale, distrugând echipamente militare și sisteme de comunicații și incapacitând 14 soldați ruși, informează Kyiv Independent.

Economie 2025-02-11 07:18:37

Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, vineri, întrebat despre formarea Guvernului, că este, „cu cât mai repede, cu atât mai bine” ca România să aibă un Executiv care să poată lua măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar. 

Economie 2025-05-30 12:22:03

În cadrul "Săptămânii președinților", liderii partidelor parlamentare pun întrebări omologilor invitați la Digi24. Luni, Marcel Ciolacu a fost întrebat de partenerul de coaliție, Nicolae Ciucă, dacă este de acord să fie menținute angajamentele de a nu mări taxele și impozitele în 2024, de a nu modifica Pilonul II și de a majora salariile profesorilor, astfel încât în 2024 să ajungă la 50% din grila nouă de salarizare. Luat prin surprindere, Marcel Ciolacu a spus că îi "plăcea mai mult domnul Nicolae Ciucă cel natural, adevăratul Nicolae Ciucă", nu cel care pune întrebări surpriză, formulate de consultanți. Premierul a mai precizat că Nicolae Ciucă știe deja răspunsurile la aceste întrebări, că sunt decizii luate de comun acord, explicând că nici "nu trebuie să-i răspund la televizor că nu mărim taxele". 

Economie 2023-12-11 22:44:51

Cea mai caldă zi de iunie în România a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938, când temperatura a urcat la 42 grade. La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii iunie este -12 grade, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939, potrivit caracterizării climatice publicate recent de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Economie 2024-06-02 13:11:02

Twitter amână implementarea noii taxe de 8 dolari pe lună pentru utilizatorii cu bifă albastră ce certifică verificarea contului de către companie până după alegerile intermediare din SUA de marți, relatează duminică New York Times, citat de Reuters. De asemenea, foarte mulți utilizatori ai platformei sociale aparent au migrat către o altă rețea, numită Mastodon.

Economie 2022-11-06 22:47:56

Pielea fără pete vizibile poate prezenta modificări ale ADN-ului, cauzate de expunerea la soare, care ar putea duce la cancer, conform unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Queensland (UQ), transmite joi agenţia Xinhua, citată de Agerpres.Studiul, publicat miercuri în jurnalul Science Advances, a analizat corelaţia dintre antecedentele maligne la nivelul pielii unei persoane şi numărul de mutaţii descoperite pe pielea "cu aspect normal"."Am prelevat mostre de piele de pe antebraţele a 37 de pacienţi cu cancer de piele expuşi frecvent la soare", a declarat Ho Yi Wong, autoare principală a studiului şi doctorandă UQ.Cercetătorii au descoperit că australienii prezintă, în medie, de patru până la cinci ori mai multe mutaţii la nivelul pielii cu aspect normal comparativ cu datele din studii similare realizate în alte ţări, deoarece Australia are un nivel de lumină ultravioletă de două până la patru ori mai mare faţă de cel din Marea Britanie şi din Europa.Totodată, studiul a comparat persoane de aceeaşi vârstă şi sex care au fost diagnosticate cu cancer de piele, persoanele dintr-un grup având mai multe cancere de piele, iar cele din al doilea mai puţine până la niciunul în ultimii cinci ani."Am identificat o diferenţă de 45% între grupuri, cu un număr mult mai mare de mutaţii pe antebraţele celor cu mai multe cancere de piele", a remarcat Wong.Constatările, conform autorului principal al studiului, Kiarash Khosrotehrani, profesor în cadrul UQ, explică de ce persoanele care au avut deja cancer de piele prezintă un risc mult mai mare de a fi diagnosticate mai târziu cu această afecţiune în aceeaşi zonă a corpului."Descoperirile sugerează, de asemenea, că în cazul în care reducem nivelurile de mutaţii la nivelul pielii cu aspect normal, atunci am putea reduce riscul de noi cancere de piele", a declarat profesorul. De aceea, următorul pas îl reprezintă explorarea terapiilor ce pot reduce cantitatea de mutaţii la nivelul pielii, a adăugat Khosrotehrani.

Economie 2023-05-15 08:00:32

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană din partea Occidentului, după ce un atac rusesc cu rachete a ucis şapte persoane, inclusiv doi copii, în regiunea Zaporojie.

Economie 2024-06-30 08:02:03