În trecut, oamenii se închinau la zeii, le ridicau temple, statui și le aduceau ofrande. Nevoia de a idolatriza s-a păstrat la nivelul psihicului și cum zeii s-au demodat, în prezent publicul adoră celebritățile. Nu este nimic rău în a place pe cineva doar pentru că joacă bine fotbal sau face roluri memorabile. Devine însă o problemă când figurile cunoscute pentru că excelează la o anume activitate, ajung să se ocupe de pildă de politică. Cunoștințele despre un domeniu nu vin la pachet cu celebritatea și aici alegătorii au cea mai grea misiune: aceea de a separa lucrurile.

Studiile făcute cu ajutorul imaginilor au arătat că oamenii tind să îi creadă mai mult pe cei pe care îi admiră, indiferent de domeniu. Reţelele din creier care reacţionează la o imagine, diferă. Unele vor rezolvarea de probleme, altele preferă poveştile. Aşa se poate explica de exemplu succesul unei celebrităţi care are succes politic.

„Când era vorba de oameni care nu au nicio legătură cu politica, răspund rețele care se ocupă de rezolvat probleme actuale de tip nu știu, inclusiv de inteligență, între ghilimele, ceva în genul ăsta. Adică, cumva o gândire critică mai accentuată. În timp ce, dacă era vorba de fanii unui personaj sau, dimpotrivă, specialiști în politică, care erau foarte familiari cu subiectul respectiv, se pornea acea parte cu poveștile”, spune Dragoș Cîrneci, psiholog specialist in Neuroștiințe.

Carisma şi tipul de personaj pe care un politician şi-l creează sunt elemente care atrag sau îndepărtează alegătorul. Ce are de reţinut orice cetăţean care votează este că trebuie să privească dincolo de imagine.

„Ține de povestitor și nu de poveste. Poți să faci foarte bine o poveste ușor de înțeles și foarte atractivă, fără să minți, fără să folosești date false, ci pur și simplu folosind date multe și reale. Dar contează cum spui povestea respectivă. Dacă ești plictisitor și faci o înșiruire de tot felul de argumente științifice, o să pierzi audiența, așa cum se întâmplă și la televizor, așa cum se întâmplă peste tot. Asta nu înseamnă că minți, înseamnă doar că nu ești un bun povestitor. Pe partea cealaltă, în schimb, sunt niște povestitori foarte buni, care folosesc cel mult un sfert de adevăr, de obicei un 5% de adevăr pe care îl înfloresc și-i dau tot felul de minciuni în jur, îl împachetează frumos și atunci par credibili”, spune Vlad Gheorghe, europarlamentar Renew.