Străinii care au intrat legal pe teritoriul României şi cărora le-a expirat permisul unic pot solicita unul nou, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, dacă încetarea raportului de muncă a fost înregistrată cu cel mult 18 luni înaintea datei de intrare în vigoare a prezentului act normativ, prevede noua legislaţie, potrivit Agerpres.
Prevederile nu se aplică străinilor pentru care Inspectoratul General pentru Imigrări a emis decizia de returnare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, stipulează OUG.
